De multă vreme urmăresc ce se întâmplă în social media și sunt de-a dreptul siderat. Important este să nu rămân așa. Chiar m-am gândit să scriu la rubrica dvs. pentru că văd că multă lume o face.
Observ că toată lumea își dă cu părerea și sunt convinși că ei știu cel mai bine. Dacă încerci să îi explici unui cetățean că ar trebui să vadă un pic mai departe de ceea ce susține, refuză clar, că el știe cel mai bine.
Și, de obicei, cei care au asemenea atitudini sunt niște terchea berchea. Unii n-au școlaă nici câte clase are trenul. Dar el știe cel mai bine. Și furios varsă tot năduful, că el nu are pentru că alții fură. Însă el nu are niciun job.
Atunci când sunt oferte de locuri de muncă, refuză. Că el nu muncește pe te miri ce. El vrea director cu salariu mare deși scrie „miau” ca pisica. Și tot el îi impulsionează pe alții ca el și tot așa.
Ăștia sunt masa asta de nemulțumiți. Oamenii normali, să le spun așa, care au învățat carte, care știu să fie competitivi, care muncesc, își văd de treaba lor. Ce-i drept, nu e roz pentru toată lumea.
Dar fiecare dintre noi încearcă să facă mai mult și mai bine. În timp ce unii, pară mălăiață în gura lui nătăfleață, așteaptă de pomană de la stat. Pentru că ei „e” deștepți și „știe” cel mai bine.
Alexandru Hîncu