Mă numesc Laura Găbureanu, iar părinții mei (Găbureanu Veta și Nicolae) locuiesc în satul Schitu Frumoasa, comuna Balcani. Din ianuarie au probleme cu o firmă de exploatări forestiere care extrage lemnul la aproximativ 3 metri distanță de casa lor… Mai mult de atât, un angajat al acestei firme a lovit-o și amenințat-o pe mama. Părinții mei au depus plângere la poliție/primărie, la Ocolul Silvic, au plătit un avocat care ar fi trebuit să notifice firma respectivă să sisteze lucrările și să își caute alt loc pentru extragerea lemnului din pădure deoarece nu se respectă distanța legală. Zgomotul este mare, deja un perete al casei și fundația sunt crăpate.