De vreun an, poate și mai mult, parlametarii și guvernanții, văd, se pricep doar la două lucruri: 1.) să promită și să acorde ajutoare din bugetul național și 2.) să aprobe tipărirea de bani, fără număr, fără număr. Cu o asemenea politică falimentară, țara nu are nevoie de 500 de parlamentari și de 1,5 milioane de funcționari publici. Chiar nu-i nevoie, este suficient un birou cu trei oameni, unul propune, unul aprobă și altul avizează. Restul, la muncă, că este un deficit acut în structurile economice de forță de muncă. Citesc presa electronică, mă uit la televizor, ascult dimineața radioul național, nu am auzit de un proiect, de un program de investiții, în afară doar de niște drumuri, capete, bucăți de autostradă, care duc, naiba știe unde. Oameni buni, dragilor politicieni, primari și administratori de fonduri, am văzut că problema majoră, stringentă, urgentă, în România, este construirea de piste pentru biciclete, peste tot, în orașe, în comune, cum făcea Udrea cu terenurile de sport în pantă și locuri de joacă pentru copii, pe câmp. Când noi avem șomaj de peste 12 la sută (lăsați cifrele oficiale), singura politică este acordarea de ajutoare, de tot felul, parcă este un concurs de noi tipuri de ajutoare financiare: care dă mai mult. Abia acum, după mai bine de un an și jumătate, am trimis un proiect pentru accesarea unor sume din vestitul și veștejitul deja PNRR, în timp ce alte țări au „mâncat” deja miliarde bune. Și, atunci, de unde bani? Din tiparniță, evident, iar inflația este devastatoare. Am ajuns ca singurul investitor în România să fie Statul, dacă și el aruncă banii aiurea, suntem terminați. Lungim boala, nu rezolvăm nimic cu pomeni, absolut nimic, ne îndatorăm pentru consum, și nimic nu vine din urmă, evaziunea este cât Turnul Eiffel, TVA nu se încasează decât în procent de 30 la sută, plata impozitele și taxelor se amână de la an la an, digitalizarea este un vis, acum chiar o himeră. Soluția salvatoare, se spune, ar fi impozitul progresiv, însă a devenit o sperietoare, în condițiile în care niciun om deștept, informat, responsabil, nu ne spune clar, că de la Ciolacu – nicio șansă: ce presupune, ce înseamnă, cum se aplică, avantaje, dezavantaje. Sunt țări în care se aplică, dar acolo este un mecanism, unul complicat, merge de ani mulți, acolo fiecare bănuț (generic vorbind) este contabilizat și impozitat. La noi? Haos total. Se fură ca-n codru. Ce ne așteaptă? Gândiți singuri, că de la politiceni și guvernanți nu avem nici o șansă, analfabetismul funcțional a cuprins și administrația centrală, structurile politice, iar instituțiile „gânditoare”, de analiză și concept nu sunt luate în seamă. Ne zbatem între dictatura democrației europene și prostia autohtonă.
Emil Barbălată