Sărbătorile de iarnă și nu numai, sunt un prilej pentru copii să se bucure printre altele de patinoarul din parcul catedralei. Dar ce să vezi, la căsuța care închiriază patine, 3 prețuri: 20 lei închiriat patine, 20 lei intrare patinoar și 15 lei figurine. De parcă patinele sunt închiriate pentru iarbă nu pentru a întra pe patinoar. Dacă în anii anteriori se puteau închiria patine cu 10, 15 lei și chiar gratuit pentru elevi, cu întrare pe patinoar, anul acesta, un domn foarte binevoitor , profită la maxim de naivitatea noastră, a părinților și bunicilor care vin la patinoar cu copiii . Deci , pentru fiecare copil 55 lei , o oră , pe patine. L-am întrebat de ce practică astfel de prețuri și mi-a răspuns cu nonșalanță că este patinoarul lui, terenul de sub patinoar al lui și că s-a inspirat de la alte patinoare, mi-a dat exemplu patinoarul de la Ploiești. Știu că este greu de explicat unui copil că este prea scump , dar trebuie să ripostăm la astfel de practici. Oare distinsul nostru primar știe ce prețuri se practică pe patinoarul din centrul Bacăului? Și că să mă ” liniștească ” puțin, mi-a oferit câteva bilete gratuit pentru altă zi…
Luminița