Vă scriu deoarece sunt surprins şi nedumerit: în fiecare an, pe 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, ca fundament al Unirii de la 1 Decembrie 1918, se organizau, în Bacău, frumoase manifestări publice, la care participa un numeros public, iar, în final, toţi participanţii, tineri, copii, maturi, încingeau o mare Horă a Unirii. Nu era frumos? Trăiam acel sentiment de bucurie, de a fi împreună, mână-n în mână, umăr la umăr, cu muzica şi versurile nemuritoare: „Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română/ Să-nvârtim hora frăţiei, pe pământul României.” Anul acesta nu am văzut şi nu am auzit să se fi organizat aşa ceva. Nici Primăria, nici Prefectura, nici vreo organizaţie civică. Ce s-a întâmplat? Ce se întâmplă? Nu s-a dat ordin de sus? Pe toţi ne-au copleşit necazurile, problemele zilnice, politica/politicile? Nu mai reuşim să depăşim această permanentă luptă sterilă între români cu români, între cei de dreapta şi cei de stânga, care naşte vrajbă, ranchiună? Acum văd că acest război s-a ridicat şi la nivelul judeţelor din aceeaşi mare şi frumoasă Moldovă, care nu a fost a noastră şi nu va fi a noastră, ci, după cum spunea Ştefan cel Mare, va fi a urmaşilor noştri. Ce lăsăm urmaşilor noştri? Am uitat şi nu mai ştim să privim înainte? S-a uitat că pentru Unire, pentru alegerea lui Al.I. Cuza ca Domn al Moldovei şi-au dat acordul şi băcăuanii, în frunte cu Vasile Alecsandri şi alţi intelectuali de seamă. Am uitat că proaspătul Domn s-a oprit în Bacău pentru o noapte, în drumul său către Bucureşti, în ianuarie 1859, pentru a consfinţi Unirea Modovei cu Ţara Românească.
E tristă şi nepermisă uitarea. Sau e vorba şi de altceva!
Vasile Potârniche