Cum, în vechile cutume,ieri au fost „moșii de vară”.
Peste tot un dute-vino,de-ai fi zis că e delir…,
Că,după întreaga dramă cu covidu-i prima oară,
Când merg iarăși ,fără teamă,oamenii la cimitir.
A plouat ,de dimineață și-n reprize,ziua toată,
Parcă,semn că vremea-i plânge pe săracii răposați,
Ce-au sfârșit în pandemie,cu-o slujbă improvizată
Și-apoi azvârliți în groapă,foliați și sigilați.
La morminte-nșiruite,cum plutoanele de-armate,
Lângă cruci,au stat creștinii cu reci lacrimi în privire,
Să dea Preotul apaos,peste rudele-ngropate,
Și,cădelnițând,să cânte”vesnica lor pomenire!”.
E din nou normalitate,viața merge mai departe,
Și speranța și credința fiecăruia din noi,
(chiar de rana,ori durerea,greu se lasă vindecate),
Reânvie și prind forță,precum câmpul după ploi.
Nicolaie Ionescu
Bacau,20.06.2021