Sunt și eu ca tot creștinul în post. Asta mă face să fiu mai grijuliu cu ce mănânc, la ce vorbesc și ce gândesc. În contextul actual nu strică să fii o țâră mai smierit. Așa că, pentru că m-a luat foamea, am mers la un restaurant care are și meniuri de post. Cum mâncam eu așa…cu gândurile mele, au intrat în restaurant trei ucrainience însoțite de o gașcă de copii. Păreau cam agitați cu toții și erau gălăgioși. Cât despre comunicare, la pământ. Ele nu știau engleză, chelnerul nu știa limba lor. Așa că, google translate să trăiască. Dincolo de asta, așa cum mestecam eu liniștit cu gândurile mele, toate simțurile mi-au fost tulburate. Una dintre ucrainience probabil că atunci când a fugit de teama bombelor, a uitat, cred, să-și mai ia și chiloți pe ea. Se vedea clar și limpede printr-o ținută neagră și mulată care nu știu ce era. Așa eram de tulburat. Iar în mijlocul restaurantului, probabil fără să își dea seama, s-a întins peste masă să vorbească (cred) cu una dintre ucrainience. Atunci s-a dus pe apa Bistriței tot postul meu. Poți să fii de piatră că un asemenea „tablou” te inmoaie. Mi-am făcut o cruce mare și nici nu mai știu pentru ce m-am rugat. Slava Ucraina! Parcă așa e, nu?
Ovidiu Stanciu