Nu s-a plătit despăgubirea pentru exproprierea terenului la Centura Bacăului

Demersurile anterioare,făcute inclusiv la Președintele României,în legătură cu acordarea drepturilor bănești,ca despăgubire pentru terenurile expropriate,peste care s-a executat șoseaua de centură a Bacăului,au rămas fără rezultat. Aceste demersuri au fost enorm de multe…. Între cei păgubiți,se numără din nefericire și părinții mei, Ionescu Neculai și Ionescu Ioana, din localitatea Săucești, județul Bacău, care din totalul de 7500 m.p.(proprietatea de care au fost expropriați), le-a fost luată suprafața de 6238 m.p., în urma HG.620/2013, însă nici restul de pământ nu mai poate fi folosit, deoarece configurația nu permite,fiind un permanent pericol de alunecare de teren. Practic,din 2011, părinții mei nu au mai avut niciun beneficiu de pe acest teren și nici nu au primit vreo despăgubire pentru el. Culmea ironiei, în toată această perioadă, părinții au plătit taxe și impozite pentru el, la Primăria Comunei Săucești. Deși au făcut contestații, ca să nu mai fie luate în calcul și taxele pentru acest teren, Primăria a dat explicații nefundamentate. Motivele invocate sunt de tot râsul, nici un retardat nu ar crede ceea ce au motivat cei obligati să definitiveze modalitățile de acordare a despăgubirilor. În situația părinților mei sunt alți 1.500 de locuitori de pe raza localităților N. Bălcescu, Letea-Veche, Săucești, Schineni, Mărgineni, Hemeiuș, Luizi-Călugăra, Sărata, din județul Bacău.

Ceea ce este de menționat este faptul că de la un capăt la altul, în ce privește confiscarea terenurilor în vederea executării acestei șosele de centură, procedura nu a respectat sub niciun aspect legea, fiind o încălcare grosolana a drepturilor la proprietate, prevăzut inclusiv de carta drepturilor omului și normele Europene de reglementare a dreptului la proprietate.
Legea 255/210,spune clar că, în termenn de 90 de zile de la anunțarea păgubitului, expropriatorul va vira în contul exprorpiatului suma prevăzută ca despăgubire. Niciun proprietar din cei amintiți ca fiind exprorpiați nu a primit niciun leu despăgubire.
Aici mai intervine un neajuns, o sfidare a autorităților, faptul că la solicitările păgubiților acestora li se sugerează să se adreseze Justiției, ca și cum ar fi calea normală a soluționării. Ba, ni se mai sugera să luăm un avocat! Știți care este cel mai mic onorariu curent? Știți că figurativ valoarea unui metru pătrat de teren este evaluată la 0,90 lei (valoarea reală este de 3 euro pe m.p.). Este clar ca avem în față un abuz grav al autorităților. Timp în care ce spune Domnul Președinte? Că este foarte mulțumit de Guvernul României, de ceea ce a realizat, de modul cum sunt tratati cei cărora li s-a luat și ultima speranță, pământul? Este normal, într-o Țară a UE, să fim tratați astfel?

De retinut faptul că, din cei 11(unsprezece ani) de amânare și tergiversare a achitarii sumelor considerate ca despăgubiri, 7 ani (șapte)sunt din mandatul Dumneavoastra, Domnule Președinte, care ne faceți să credem cât de dezinteresat sunteți de respectarea și aplicarea normelor legale de chiar autoritățile Statului pe care îl conduceți. După câte ați declarat chiar Domnia Voastră, în calitatea de Președinte va simțiți foarte confortabil, dar ați uitat și de drepturile noastre,ale celor năpăstuiți…
Problema este critică și nu găsim explicația pentru faptul că solicitările, strigătele noastre de ajutor, adresate Presei, Televiziunilor au fost respinse, sau tratate cu dezinteres… Acest aspect, ne(mă) îngrijorează, intuind, că este de fapt vorba de teama de represalii, ceea ce conturează aspectul destul de evident al începuturilor unei noi Dictaturi.
Recent,Președintele României,pe care îl reprezentați ca persoană a primit de la Autoritatile germane o medalia pentru ceea ce a făcut pentru Europa…era oare vorba și de rezolvarea necazului nostru…?

Facem un nou apel, la buna intenție, la obiectivitate, spirit civic, responsabilitate în rezolvarea problemelor sociale, să se facă ceva în vederea rezolvării corecte a problemei acordării despăgubirilor, pentru terenurile pe care este executată șoseaua de centură, (la care culmea, a tăiat panglica deschiderii, chiar Președintele – rog confirmați daca este asa), în vara acestui an, 2021. Frumos!Glorie României!

Ing.Neculaie Ionescu