Revin la demersurile pe care le-am mai făcut anterior, prin care vreau să fac publică solicitarea de a fi ajutați să rezolvăm situația parcării autoturismelor în zona Mioriței, 23 A. Am făcut periodic adrese și la primărie, cu același subiect, și nu s-a rezolvat
nimic. Între timp, locatarii, inclusiv de pe scara blocului unde locuim, și-au mai luat
autoturisme, avem în scară un cabinet medical, iar pe Ion Luca s-a mai deschis alt
cabinet stomatologic, s-a mai înființat o societate imobiliară, o altă firmă de aici și-a mărit dotările auto, astfel că în prezent suntem sufocați și nu mai avem unde parca, noi, riveranii. Este un haos total, probabil situația este general valabilă la nivel
de municipiu. Culmea ironiei, polițiștii locali fac vizite permanent prin zonă, puși
pe aplicat amenzi. Dar această problemă a noastră nu se vede. Ce fac oare
departamentele cu activități specifice în această latură? Probabil că în lipsa unei alternative, vom ajunge și la soluția pichetării sediului Primăriei Bacău. Am ales și sloganul, dar deocamdată nu-l facem cunoscut. Sperăm totuși că ne vom face auziți.
Neculaie Ionescu