Vreau să vă anunț prin intermediul acestei rubrici că se întâmplă și lucruri bune în orașul Bacău. Dacă ții cont de solicitările oamenilor din cartierul tău și vrei să găsești rezolvare la problemele lor, este musai să o faci, mai ales dacă reprezinți asociația de proprietari. Până nu de demult, când aveam o problemă de rezolvat în cartier țineam legătura cu dl. Oțetea de la primărie, însă, acesta a plecat de la primărie. Strașnic om! Când îi ceream ceva găsea mereu o rezolvare! După plecarea lui mi-a fost teamă că nu voi găsi aceeași înțelegere la cel care îi va lua locul. Iată că m-am înșelat! Am vorbit cu dl. Sediuc despre iluminatul stradal din cartierul Bistrița Lac, strada Nufărului. Locatarii mi-au semnalat faptul că patru lămpi nu mai ard și că becurile trebuie înlocuite. Pe timp de noapte, acest lucru crea un mare disconfort. Așa că am sunat la primărie, i-am vorbit domnului acesta despre becurile arse, i-am prezentat situația și mare mi-a fost mirarea să văd seara o echipă de la primărie că lucrează la stâlpi. Oamenii erau schimbul II și chiar dacă se înserase primiseră sarcina să rezolve problema iluminatului public semnalată pe strada Nufărului. Așa că nu-mi rămâne decât să le mulțumesc acestor oameni pentru promptitudine, iar celor care se plâng că primăria nu face și nu drege, le recomand să se implice mai mult în rezolvarea problemelor!
Dorel Trofin