Oare tichetele sociale vin iar după două luni?

Suntem o mână de pensionari în bloc și ne mai întâlnim la scară după ce, fiecare, mai face o cumpărătură sau își duce gunoiul la ghenă. De vreo câteva zile subiectul discuțiilor noastre e următorul: oare tichetele de Paște vor veni tot ca cele de Crăciun peste 2 luni? Vorbim de acele tichete pe care Primăria Bacău le acordă pensionarilor cu venituri mici. Nici nu mai știm care este acest venit, că s-a schimbat și acesta. Nici nu mai știm dacă vin, unde vin? Prin Poștă, prin Direcția de Asistență Socială, mergem noi după ele, vin ele la ușa noastră, cum era odată? Ca informare nu mai există! Spunem asta la presă că poate așa vom fi și auziți. A fost Paștele catolic. Nu am auzit pe nimeni să fi primit aceste tichete, deși parcă ele sunt date tocmai pentru a ne ajuta să ne mai cumpărăm unele-altele, să simțim și noi cumva sărbătorile.

De Crăciun nu am înțeles niciunul ce a fost și de ce au venit atât de târziu. Dar poate acum de Paștele ortodox, că sigur de cel catolic nu s-a întâmplat nimic (deși nu e corect!), vom fi și noi „binecuvântați” cu aceste tichete valorice, care și așa sunt mici ca valoare, dar decât deloc…. Oare se mai gândește la noi actuala administrație? Oare mai contăm pentru ea? Oare noi, persoanele vârstnice, mai avem drepturi? Suntem o mână de pensionari de la bloc, care ne întrebăm asta. Iar eu vorbesc în numele lor. În numele lor și, sunt sigură, în numele tuturor pensionarilor din Bacău, care au aceleași întrebări. Zilnic, fiecare… la scara lui de bloc.

Vă mulțumesc, în numele tuturor

Maria Popa