Parc-aș vrea să mai simt o dată,
Trăirea-aceea minunată,
Cu atmosferă agitată
Și totuși dulce și curată,
Tot ce-nsemna toamnă bogată…
Dar cum era cândva,odată…?
Aș lăsa totul , orice-ar fi,
Timpul să pierd o-ntreagă zi,
Pe deal și luncă-a hoinări,
Pe drumuri care trec prin vii
Cu butuci goi și ruginii…
Când drumurile s-au adunat
Într-unul singur ce dă-n sat,
(Dar nu dintr-ăsta asfaltat),
Într-un décor parcă pictat,
Când ziua dă a înserat,
Se-ntorc de unde-au adunat,
Căruțe trase de plăvani,
Cu vârf umplute cu bostani,
Sau cu știuleți,sau cu ciocani,
Și cocoșate de …țărani…
Să merg tăcut în urma lor,
Prins de parfumul căzilor,
Din capătul ogrăzilor,
Sau din coasta fânarelor,
Sau din buza șoproanelor…
Și pur și simplu fermecat,
De iz de lapte afumat,
De scrob ,cu usturoi pisat,
Și cu caș proaspăt presărat
Și mămăligă de pasat…
………………………………..
Deunăzi,am fost în sat,
De-acolo de unde-am plecat.
Deși-ntr-un fel m-am bucurat,
Că-n vreme fața și-a schimbat,
Că orice drum e asfaltat.
Și-n orice s-a modernizat…
Un dor de-ăsta m-a apucat,
Măcar o clipă de-ar mai fi…
Ca altădat’!
Nicolaie Ionescu
22.10.2021