Oglinda civilizaţiei pe E85

Merg des cu maşina pe E85, pe traseul Bacău-Sascut, o arteră foarte bună, căreia i s-a refăcut recent suprafaţa carosabilă. Nu-i o autostradă, poate va deveni în anii următori, că se tot vorbeşte în ultimul timp.

Cum este normal, proiectantul a prevăzut, din loc în loc, în afara şoselei, mai multe refugii, spaţii pentru odihnă sau aşteptare, eventual de rezolvare a unor probleme tehnice. Unele au şi un minim mobilier stradal, bănci, mese, coşuri pentru gunoi.

Conducătorii auto, amatori sau profesionişti, aflaţi în trafic de mai multe ore, în drum spre Bucureşti sau Suceava, staţionează pe aceste spaţii, servesc o gustare, se destind. Ce rămâne după ei, ce lasă în urmă este ceea ce vreau să reclam.

Un adevărat dezastru: hârtii, bidoane de plastic, multe bidoane, cutii de conserve, piese auto, toate împrăştiate în aceste refugii, pe spaţiul din jur, pe câmp, când foarte simplu ar fi să le pună în coşuri sau în portbagaj, până în prima localitate. Mai grav, am văzut şi recipiente în care a fost ulei, antigel.

Mormane de gunoi care infestează locul, dau un aspect extrem de neplăcut, semne ale gradului de civilizaţie, de educaţie. Ar fi un prim aspect, însă nici administratorii drumului european, că este încadrat în această categorie, nu fac un minim efort pentru a curăţa periodic aceste spaţii. Acum este iarnă, să vedeţi ce este vara, când traficul este intens! Cu regret, aceasta este oglinda Moldovei, oglinda noastră, mai ales că pe această rută circulă şi foarte mulţi turişti străini. Chiar nu ne pasă?

Silviu Palade