Din seria „Am parcat ca un bou”

Cred că și dacă ar fi fost handicapat, individul din mașină nu ar parca sau staționa pe două locuri rezervate semenilor cu dizabilități. Chiar dacă pe la magazine rar vin să cumpere și oameni loviți de soartă. S-a întâmplat zilele trecute în parcarea unui hypermarket. Omul se vedea că nu are vreo intenție bună – să plece sau să-și pună mașina cât de cât regulamentar. Vorbea nepăsător la telefon. Și gândiți-vă că astfel de episoade se petrec zilnic, peste tot în oraș. Nu vreau să fiu răutăcioasă, dar cred că polițiștii ar putea să mai dea o privire și asupra cazurilor de genul acesta, în loc să „vâneze” nu știu ce contravenție de doi lei din trafic.

Cosmina Arnăutu

De ce închidem școlile?

Peste tot în lumea asta afectata de COVID, autoritățile s-au străduit să țină școlile deschise. Pentru asta au testat copiii, profesorii, au alocat fonduri și au făcut pe dracu-n patru pentru ca elevii să poata învăța. Pentru că în alte țări, lumea știe ce înseamnă educația. Numai la noi, de când președintele Băsescu a spus celebra lui frază cu școala româneasca ce scoate tâmpiţi, trimiși, ulterior, de Iohannis la sparanghel, școala e doar puțin mai sus de genunchiul broaștei și e folosită doar pentru a se ține, în clădirile sale, alegeri. În rest, Dumnezeu cu mila! România nu are nevoie de oameni inteligenți, pentru că dacă românii s-ar deștepta, ar vedea cine-i conduce…
Ovidiu Liță

Așa, și?!

Am înțeles că după protestele de săptămâna trecută, din Bacău, polițiștii locali au primit ordin de la Primărie să nu mai amendeze persoanele care circulă fără mască, ci să le ofere acestora una. Problema este că polițiștii locali oricum nu prea se băgau la amendat persoanele fără mască, mai ales după ce s-a decis la nivel înalt să fie scoși din subordinea Ministerului de Interne, sub ascultarea căruia fuseseră puși la începutul pandemiei. Că majoritatea amenzilor pentru mască le dau polițiștii și jandarmii, asupra cărora Primăria nu are nici o putere, nefiindu-i subordonați. Deci, care e treaba?! Ce înseamnă decizia ca polițiaștii locali să ofere măști, în afară de o frecție la un picior de lemn?
D.T.

Să sărbătorim!

Azi, se sărbătorește “Ziua internațională a animalelor fără stăpîn”. O zi care nu ne-am dori să existe în calendar dar care, din păcate, este “sărbătorită” de sute de milioane de animale abandonate în întreaga lume.

Scopul nostru e să reducem numărul sărbătoriților acestei zile și să încercăm să le găsim stăpîni iubitori. Nu putem să o facem pentru toți “chiriașii” adăpostului canin al Primăriei Municipiului Bacău. Dar pentru cîteva sute, an de an, am reușit.

Aseară, tîrziu, am primit poza aceasta. Ea e SAMI, o fostă “chiriașă” a adăpostului. O maidaneza de Bacău, născută și crescută pe străzile orașului.

De aseară, SAMI are casa ei, omul ei, departe de România. A descoperit căldura unei case și a aflat că există jucării pentru căței ca ea. După un drum lung, SAMI a ajuns în Germania.

Unde azi nu mai sărbătorește “Ziua internațională a animalelor fără stăpîn” ci începutul unei noi vieți, a unei vieți de cîine cu stăpîn.

Dinu Păncescu
șeful Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpin din cadrul Primariei Municipiului Bacău

De ce ne pierdem încrederea în instituțiile publice?

Eu, fiind de regulă un lup singuratic, care se integrează greu, m-am emoționat mereu de marile adunări de oameni, care au reușit să se asocieze pentru un interes comun (o procesiune, un carnaval, un concert, o întrunire religioasă, un protest etc).

Privind la protestele din ultima perioadă, unde zeci de oameni s-au asociat pentru a protesta împotriva masurilor Covid, am simțit aceeași emoție și admirație. Cetățeni ai unei țări democratice au reușit să se mobilizeze și să-și strige dorințele liber în spațiu public – doar e dreptul lor. Dar în momentul în care spațiul public a fost curtea spitalului și s-au strigat acuze la adresa medicilor, am simțit stupoare, oripilare, dezgust…

M-am întrebat: Măi, ăștia sunt idioți, sunt manipulați pentru a destabiliza (nu e un caz izolat, aceleași fapte în mai multe localități), ce e în mintea lor?

Stăm acum dezgustați că nu e normal ce se întâmplă, că nu e frumos și că ăia de protestează sunt niște huligani controlați de partide politice și de conspirații mondiale, iar cadrele medicale sunt „eroi în pandemie”. Nu vreau să minimizez efortul medicilor, chiar cred că e o situație tensionată și ei depun eforturi considerabile pentru ca fiecare pacient să fie cât mai bine tratat. Vreau însă să amintesc că de ani de zile se fac studii pentru a se verifica nivelul de încredere a cetățenilor în diverse instituții ale statului și doar atât, nu se implementează o strategie de creștere a încrederii.

Nu de puține ori am auzit că mai bine te tratezi acasă sau la un spital particular decât să mergi la un spital de stat. Conform unor sondaje IMAS, 60% dintre romani au puțină și foarte puțină încredere în spitale și în Sistemul Sanitar, în schimb, 70% dintre cei intervievați spun că au multă și foarte multă încredere în cadrele medicale. Ce s-a întâmplat de a scăzut această încredere și s-a scandat: Asasinii, ucigașii, criminalii? Probabil pandemia, masurile luate, numărul mare de infectări, numărul mare de decese, zvonurile despre vaccin, înlocuirea rețetelor de tratament, specialiștii care ies public și spun anumite povesti, zvonurile despre banii care se primesc și interesele ascunse etc. Toate acestea conduc către o stare de incertitudine și tensiune in spațiul public. Ai senzația că specialiștii în care ar trebui să ai încredere nu mai știu ce au de făcut.

Instituțiile publice au apărut dintr-o nevoie a societății și pentru a acționa în interesul oamenilor, adică să asigure servicii pentru populație fără a urmări obținerea unui profit. Adică oamenii dintr-o comunitate au ajuns la concluzia că au nevoie de instituții ca: ISU, școală, grădiniță, armată, spital, judecătorie, biserică etc și prin urmare fiecare cetățean al patriei contribuie din salariul lui, prin plata de impozite și asigurări la menținerea în viață a acestor instituții. Ce ne facem când marea majoritate a cetățenilor nu mai au încredere în unele instituții? Venim în campanii electorale și vorbim de sisteme bolnave și învechite, promitem să implementăm și să schimbăm și ne trezim peste alți patru ani tot cu sisteme nefuncționale și învechite.

Un bolnav este purtat pe drum între spital, angajator și medicul de familie pentru chestiuni birocratice (o viză, o adeverință), iar dacă nu se poate plimba (că cică e bolnav) trebuie să se mobilizeze prietenii, colegii, familia și să se roage (aici intervine biserica, fiind una din cele mai de incredere instituții) să fie bună adeverința, să nu fie aglomerat la medicul de familie, să fie puse toate semnăturile și vizele ca să nu mai trebuiască alte drumuri.

Am ajuns la urgență cu copilul meu și formularul de satisfacție a pacientului (nu mai știu exact cum se numește) mi-a fost pus sub nas pentru a-l semna, el deja fiind completat de cineva. Ajungi în urgență și ești trimis acasă că s-a terminat programul medicului specialist și tu nu pari un caz grav. Nu mai zic de ANAF unde decât să te duci să pui o intrebare, mai bine deschizi lista de prieteni și te consiliezi împreună cu ei.

Dacă medicii, în urmă cu un an, erau numiți eroi și aplaudați, iar astăzi sunt numiți criminali, ei fiind una dintre categoriile de funcționari respectați și apreciați în societate, atunci ce mai rămâne pentru noi restul, unde încrederea era deja șubrezită? La ce se pot aștepta polițiștii? Dar funcționarii din primării, instituțiile de sport, de la ANAF, artiștii din instituțiile de cultură?

Eu cred că fiecare din noi, cei care lucrăm într-o instituție publică, avem o datorie față de comunitatea care ne-a dat viață și anume să satisfacem acea nevoie din spațiul public pentru care existam. Până nu vom privi contribuabilul ca pe un beneficiar al serviciului nostru pe care să dorim cu adevărat să-l ajutăm, oamenii nu o să aibă nici încredere și nici respect pentru ceea ce facem. Iar asta poate presupune schimbari de gândire, doctrină, de sisteme, reorganizări adică ieșiri din confort și din zone călduțe.

Mirela Bucătaru