Mama mea, dascălul sufletului meu!

Scriu această scrisoare pentru a răspunde cu mare emoție provocării lansate de colega mea, prof. Oana Dima, aceea de a aduce un elogiu, cu ocazia Zilei Educației, profesorului care mi-a rămas în suflet, care mi-a marcat existența, care mi-a influențat viitorul. Și sunt fericită să fac asta deoarece este pentru prima oară când îți scriu ție, MAMA mea, fostul meu profesor de matematică în satul natal, profesor mai bine de 45 de ani și pensionar de aproape 15 ani. Un fost profesor despre care nu ai să auzi decât de bine, care a păstorit toți copiii din sat, alt profesor de matematică nu era și care a fost aproape întreaga carieră didactică și directorul școlii din satul Sârbi, comuna Podu Turcului, județul Bacău. O fărâmă de om, 1,50 m, 40 de kg, mamă a cinci copii, ai fost și pot spune că mai ești încă, argint viu. Nu te văitai niciodată, te implicai în tot și în toate, găseai soluții de rezolvare pentru toate problemele!

Cum a fost pentru noi, cei cinci frați, să-ți fim elevi? A fost simplu, tu ai făcut să ne fie simplu: acasă erai MAMA, la școală PROFESOARA. Nu a trebuit să insiști prea mult să ne faci să înțelegem asta. Te respectam și te adoram deoarece asta făceau toți. Nu ai întârziat niciodată la ore, nu ai lungit ora fără motiv, nu ai lipsit niciodată! Erai de o corectitudine desăvârșită la evaluare. Mai ales cu noi, copiii tăi, să nu dai naștere unor discuții nepotrivite. Te respectau deopotrivă, elevi și cadre didactice. Cum să stai mai mult decât trebuie în cancelarie când directorul, cu ochii pe ceas, pleca la fix la ore? Și aveai cinci copii, o gospodărie maaare, animale, pământ în câmp….ca toți oamenii de la țară. Rămâneam uimită cât de liniștită îți țineai ora, cu câtă implicare, când știam că tocmai ai făcut noaptea albă, unul din frățiori era răcit, sau aveseseși zile întregi de muncă și te culcai atât de târziu, sau că tocmai veniseși de la o înmormântare….La școală, în clasă, erai mereu aceeași: serioasă, vioaie, implicată, severă. Un profesor exemplar!

Cât de mândră sunt când mai merg acum în sat și lumea încă mai are vorbe de laudă despre doamna profesoară PADINĂ GEORGETA? Nu am cuvinte să descriu aceste sentimente…Am îmbrăcat cariera de dascăl, nu mi-aș fi dorit niciodată să fac altceva…și cred că nici tu. Ai văzut în mine acea sclipire, ai simțit că-ți calc pe urme….Ce îmi doresc este să fiu ca tine, mama, să fiu cea care pune umărul la clădirea unui viitor mai bun pentru elevi, să nu cumva să fac să urască școala, cartea, vreun copil din cauza atitudinii mele! Și îmi mai doresc ca peste ani, cineva, de Ziua Educației, dintre toți profesorii pe care i-a avut, să scrie câteva rânduri frumoase și despe mine.

Cu respect și dragoste nemărginită, fiica ta,

Daniela Mihalcea

Să fie bine, să nu fie rău…

Acum, că s-a terminat cu alegerile, ne putem concentra și noi pe problema COVIDULUI? Că ni se spune tot timpul că se iau măsuri, că se drege, că se face, dar vedem că numărul bolnavilor crește de la o zi la alta. Sau cel puțin așa ni se spune din “sursele oficiale”. Și asta este chiar culmea: să aplicăm în țară cele mai dure măsuri contra bolii și să avem cel mai mare număr de bolnavi. Oare nu cumva cineva ne minte? Oare nu cumva există niște interese să ne țină speriați? Medicii n-au nici o treabă: ei iau sporuri grase și n-au interes să se strice treaba. Politicienii își trag șpăgi, interlopii fac bani din măști, numai noi, fraierii, ne uităm la ăștia cum ne fac la buzunare.

Emilian C.

Cioplim copacul… sau mutăm semnul?

Mă doare sufletul să văd, că după un an, după ce am semnalat la ziar, lucrurile se repetă. Am fost prima familie care ne-am mutat aici, după ce s-a construit blocul nr 3, de pe strada Mihai Viteazu. Între străduța din spate și Piața Centrală, am primit aprobare de la primăria de atunci, să amenajăm un spațiu verde. Nu știu cum să vă spun? Soțul meu a făcut rost de sămânță, de la un prieten agronom care a fost în Italia. A pus răsad și a plantat 3 copaci, care nu sunt specifici zonei noastre. Și s-au prins. Pe lângă alții. Am pus băncuțe, măsuță, bătător de covoare, loc de parcare pentru mașină. La parter acum sunt numai magazine. Spațiul verde s-a restrâns. Pe locul nostru de parcare, unde este și o gaură de scurgere, unde se aruncă găleți întregi cu resturi la canal, a apărut un semn pentru persoană cu handicap. L-au montat lângă unul dintre cei trei pomi. S-a mutat în bloc o persoană care a lucrat în strănătate. Din cauza semnului noi nu mai putem parca acolo. Copacul mutilat anul trecut și-a revenit. Acum iar i se rup crengile, ca să se vadă semnul. Au promis că îl mută în altă parte. Mi-e teamă să nu taie pomul de tot. Oricum acesul acolo, ziua, este blocat de mașini parcate neregulamentar. Acestor pomi le-au trebuit zeci de ani să se adapteze la noi. Trebuie puțin respect și pentru munca depusă și pentru vârsta pe care o avem.

Familia TARABOANTE.

Modelul suedez

Mi s-a acrit de atâta model suedez, finlandez sau mai știu eu ce sistem nordic de învățământ, unde elevii sunt ținuți în puf și nu sunt obligați să învețe ce nu le place, să nu se streseze, micuții… Ăia au făcut varză din educație, o varză frumos vopsită, bineînțeles, și peste tot prin Europa se găsesc suficienți odihniți care vor să copieze modelul școlii fără școală, a educației fără teme, fără matematică, fizică, și, în general, fără științe, că nu folosesc la nimic. Că doar asiaticii or fi niște proști de-și obligă copiii să se pună cu burta pe carte, să învețe și chimie, și desen, să mai cânte și la un instrument. Atât de proști că uite unde e Nokia și unde e Samsung…
Daniel M.

Suntem invadați de ploșnițe!

Parcă niciun an nu a fost ca ăsta. Și nu vorbesc de toate nenorocirile care s-au abătut asupra noastră odată cu coronavirusul ăsta. Mă refer la faptul că, nu știu cum, nu știu de unde, anul ăsta suntem cotropiți pur și simplu de de ploșnițe. Zile trecute citeam de tratamentul avio pentru țânțari, omizi și căpușe. Cred că trebuie luată în considerare și această insectă, care, de anul acesta ne face viața un calvar. Intră în casă, în mașină, la serviciu sau la școală. Și știți ce se întâmplă dacă o strivești din greșeală! Miroase rău, rău tare! Dar să ne gândim și că poate transmite microbi, viruși și alte boli. Așa că poate citesc cei care se ocupă de tratamentele alea avio… Poate puneți ceva și de ploșnițe. Că dacă nu facem nimic din timp, vor ajunge să ne mănânce de vii.

Costin Mihai