Pe Salciei nu s-a întâmplat nimic de remarcat

Despre strada Salciei s-a scris de nenumărate ori şi tot de atâtea ori au venit şi promisiunile că azi, că mâine, că la toamnă, că la anul ce vine, strada va fi asfaltată. Nu s-a întâmplat nicio minune. Adică, a fost ceva, doar o jumătate de minune (!): s-a construit o canalizare pe o porţiune de stradă, dar nici aceea nu funcţionează corect, cealaltă jumătate, cu aproape 20 de case, nu este racordată la canalizare şi nici asfalt nu este. Nu s-a găsit o soluţie pentru a regla înălţimea canalizării, cică ar fi vorba de o pompă, dar sunt doar vorbe. Ca să fac o glumă, spunea cineva că această stradă parcă ar fi Casa Poporului, că nici aceea nu se mai termină. Oameni buni, strada are doar 110 metri, se face o gaură în cer dacă se rezolvă canalizarea şi asfaltarea? Vă promit că am să scriu pozitiv atunci când… minunea pe care o aștept se va produce.

Un locuitor din zonă