Astăzi sunt sărbătoriți Sfinţii 40 de Mucenici. O zi preferată a bărbaţilor, deoarece tradiţia spune că vinul băut în această zi se transformă în putere de muncă pentru tot anul. Astfel, se beau 40 de pahare de vin în cinstea celor 40 de mucenici. Dar de ce beau numai bărbații? Că nu am auzit nicio femeie că face asta!
Lor mă adresez acum, bărbaților… pentru că am fost curios și m-am documentat puțin. Atenție! E bine de știut!
În unele zone, spre fericirea bărbaţilor „setoşi”, există tradiţia chiar a 44 de pahare de vin, încă de la miezul zilei. Această mică greşeală vine însă dintr-o diferenţă de tradiţie. Așadar, pe lângă mucenicii gustoși și dulci, obiceiul de a bea cele 40 sau 44 de pahare cu vin este o reminescenţă a sărbătorilor bahice ale Antichităţii. În armata romană exista obiceiul ca principalul cult să fie adresat împăratului. Cei 40 de ostaşi romani din Legiunea a XII-a Fulminata au refuzat să se jertfească împăratului şi zeilor, motiv pentru care au fost întemniţaţi, iar opt zile mai târziu au fost judecaţi. Sfinţii mucenici au mărturisit pe mântuitorul Hristos cu toată credinţa şi tăria sufletească şi de aceea au fost omorâţi, iar cenușa lor a fost aruncată în apă.
Și încă ceva: știți numele celor 40 de Sfinți Mucenici? Vi-i spun tot eu: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie. Așa că, mai gândiți-vă când beți cele… 40 de pahare, în cinstea cui o faceți!
Valeriu Popescu