Pentru noi Crestinii.

Pentru noi Crestinii,….

Pentru noi creştinii, fiecare sfârşit de an, în care sărbătorim Naşterea Domnului, este de fapt, un nou început, o reînoire a îndemnului la iubire şi iertare, la primenirea sufletelor.
Această sărbătoare este şi un prilej, de a lăsa în urmă, tot ce a însemnat balast în urma noastră, egoism, orgoliu nemăsurat, minciună şi îndoială şi de a ridica privirea curată spre cer, ascultând şi primind vestea cea bună. Căci Naşterea Mântuitorului, înseamnă salvarea noastră, este puntea pe care Dumnezeu o construieşte între cer şi pământ, o punte a iubirii şi a iertării.
Naşterea lui Isus printre oameni este suprema dovadă de iubire cu care Dumnezeu ne învăluie, suprema iertare. Este şansa oferită omenirii de a se bucura de bunătatea lui Dumnezeu, de lumina şi adevărul lui, de împărăţia lui.
Ni s-a născut un Mântuitor! Pentru noi, aceasta este începutul! Sunt zorii unei noi vieţi: adevărate şi veşnice!
Ziua Naşterii Domnului este ziua renaşterii spirituale, a umanităţii. Să murim noi cei împovăraţi de păcate şi să renaştem în Cristos! Să nu mai rătăcim în labirintul acestei lumi, alergând pe cărări greşite şi să alegem calea ce ne-a fost dată spre mântuire!
Ni s-a născut un Mântuitor! Pe cer răsare şi străluceşte steaua călăuzitoare, magii şi păstorii acestei lumi se îndreaptă spre iesle şi îngerii cântă în cor, preaslăvindu-l pe Domnul. Aşadar, să ne îndreptăm şi noi spre ieslea Salvatorului nostru. Isus ne aşteaptă pe toţi!
Acum când scriu aceste rânduri, afară e frig şi poate va ninge. Se apropie Crăciunul. Brazii frumos împodobiţi vor da de ştire că-i sărbătoare. Cadourile aşteaptă. Copiii se bucură şi în noaptea Crăciunului, vor merge cu colindul. Ei sunt mult mai cuminţi, mai copii decât au fost în timpul anului. Sărbătoarea este aşteptată de tine,de mine, de tineri şi bătrâni. Va răsuna din nou, vestea cea bună: în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor. Se va sărbători minunea ce a avut loc, acum 2022 ani, când într-o noapte întunecată a strălucit pe câmpia Betleemului, lumina lui Dumnezeu. O lumină mare şi înfricoşătoare, a coborât din ceruri şi un înger a străbătut văzduhul, aducând uluitoarea şi uimitoarea veste, a naşterii Prinţului păcii, a Regelui regilor şi a Domnului domnilor. Dumnezeu a lăsat slava lui din ceruri ca să aducă pace, bucurie, mântuire.
Crăciunul este sărbătoarea cea mai încărcată de poezie, de frumuseţe, de căldură şi de semnificaţii. Fecioara cu pruncul, păstorii, ingerii şi magii, ne invită să nu uităm, că în viaţa în care se naşte Cristos, e din nou Crăciunul. E din nou bucurie şi pace. Să ne unim toţi cu îngerii în cântare, să-i dăm împreună cu păstorii şi magii, viaţa în dar şi să ne închinăm lui. Şi…..să lăsăm să răsune în casele noastre colindul, cântarea şi poezia.
Cu o bună urare,
Narcis Păuleţ.