Perceptii anapoda

L-au intrebat unii pe un român simplu, de la tara, care e semnificatia Craciunului si el a raspuns, cu sinceritatea imbibata in bautura si incultura, ca e vorba despre obiceiul taierii porcului si al ghiftuirii cu cârnati si caltabosi.

Altii au mers si mai departe si, cu pretentia ca fac o treaba stiintifica, asa cum se presupune ca este un sondaj de opinie serios, i-au intrebat pe alti români simpli cu cine ar vota daca mâine ar fi alegeri pentru functia de presedinte. Cu unanimitate de voturi, a iesit câstigator Victor Ponta.

Un raspuns la fel de anapoda ca si primul amintit mai sus. De ce? Este de meditat. Fiecare simte dezamagirile ultimului an de guvernare, macar in buzunar, daca nu si in perceperea hotiei institutionalizate pe care incearca sa o impuna Puterea, sub masca senina pe care Ponta o scoate la televizor aproape zilnic.

Ar fi fost mult mai usor de rezolvat daca Ponta ar fi fost singurul personaj vizat. Dar sunt toti cei de la Putrere si din Opozitie, iar treburile se complica infinit, in defavoarea noastra, a caror parere conteaza doar din patru in patru ani.