Exact pe 26 iulie, tot anul acesta, am mai trimis la această rubrică o poză identică. Au trecut de atunci mai bine de două luni și nimic nu s-a schimbat. O fi permanentă această capcană de pe strada Erou Nechita, de lângă clădirea galbenă, cea în care sunt instituțiile Muncii – Casa de Pensii, Șomaj, Inpectoratul de Muncă, Direcția Muncii? Așa cum am spus atunci, spun și acum. Această gaură în asfalt mă chinuie constant. Am fost plecat din oraș, am văzut că s-au mai asfaltat unele străzi, s-a mai lucrat și la gurile de canal, mă așteptam ca și pe aceasta să o rezolve. Dar nu, e tot acolo, așa cum arată și poza făcută miercuri dimineață, 3 octombrie. E drumul meu spre locul de muncă. Fie ploaie, fie ceață, fie soare sau zăpadă, fie vizibilitate sau nu, fie că e aglomerație sau ești numai tu pe acolo, nu ai cum să ocolești această groapă. Am mai spus-o și o spun din nou! O iei în roată orice ar fi. Strada e îngustă, abia poți să treci, nu ai cum să te ferești, e și sens unic, sunt și multe mașini parcate pe dreapta, e și bordură pe stânga. Garantat… o iei prin groapă. Clar! Am dat și o soluție: dacă nu poate fi adusă la nivel, măcar să se monteze un grilaj peste ca să se poată circula pe acolo, fără a ne rupe noi mașinile. Poate totuși, cineva citește și se sesizează. Cineva care trebuie!

Florin Dima