O după amiază cenușie cu siluete zgribulite care grăbesc pașii printre picături reci de ploaie măruntă…Mă îndrept spre farmacie să iau ceva pentru ale mele dureri.
Observ că sunt trei rânduri de clienți, mă așez la rândul de lângă “rețete”….Aștept răbdător ca doamna dinaintea mea să își ia medicamentele , cardul și portofelul și observ în rândul de lângă mine o bătrânică, cu basmaua ușor aplecată spre frunte, părul albit de griji, o hăinuță și fustă ușor decolorate, mâinile muncite de anii de truditoare a pământului.Ține în mână două rețete mototolite. O admir în modestia ei și sunt uimit de ochii de un viu albastru , plin de senin..
– Mătușă dragă, rețeta matale costă 46 de lei, iar a soțului matale 84 de lei…..
– Doamnă farmacistă, nu am bani pentru două rețete, numa pentru una, ne- om duce amândoi mâine poimâine din astă lume……
– Bine, vă înțeleg, dar trebuie să îmi spuneți ce hotărâți, bonul e bătut.
Cu privirea spre cer de parcă s- ar ruga la Dumnezeu să îi dea gândul cel bun zice:
– Doamnă dragă, iau numa pentru omul meu, apoi, dacă om mai face niscaiva economii….!
Domnilor politicieni, stăpânilor de farmacii, fabricanților de medicamente cu profituri imense, de ce ” mototoliți” bătrânii, de ce le umiliți anii grei plini de griji și nevoi? De ce? …De ce?….De ce?
Ko