Intersecția de la Sarata (acolo unde stau „fetele”, știe lumea de ce) a devenit o problemă (dacă nu chiar era pentru mulți). Dar nu din cauza „fetelor”. Problema s-a accentuat mai ales după ce s-a dat în funcțiune centura ocolitoare. De atunci, pe acest drum relativ ingust, vin extrem de multe mașini mari, cu marfă, TIR-uri, pe lângă cele mici ale localnicilor, ale celor care lucrează la firmele din zonă sau ale oamenilor care se duc zilnic la bazinele cu apă sărată. Problema e că se produc ambuteiaje, în fiecare zi, în special la orele de vârf. Sunt zile când se formează cozi uriașe de mașini care vin dinspre Sarata. Asta pentru că se accede greu de pe drumul secundar (Strada Poligonului) în cel principal (Calea Dr. Alexandru Șafran). S-a văzut asta mai ales zilele trecute, când s-a lucrat la calea ferată de la strada Tolstoi. La intresecția asta se întâmplă și accidente, așa cum am văzut chiar ieri. În condițiile astea, este clar că aici fie trebuie făcut un sens giratoriu, fie instalate semafoare. Primăra și Poliția, dacă cumva mă aud! Luați măsuri, domnilor!
Claudia Antonache