Se simte o schimbare,natura se dezgheață;
Tainic,în dedesupturi deja a început,
Firavele semințe,timid, să prindă viață,
În ciclul sfânt al vieții și unanim știut.
Acum ,lumina zilei,e parcă mai grabită,
Să contureze lumea-n corola de culori,
În timp ce vălul nopții de slujnici părăsită,
Se risipește-n zare-n desișuri gri ,de nori .
O mie de motive,în inimă și minte,
Un cocteil ce-mi umple sufletul la preaplin,
Alături de-o speranță ,ca o cafea fierbinte,
Așteapta degustarea,într-un décor festin.
Blând soarele,răsare cu zâmbetu-i benefic,
Monede sclipitoare de aur aruncând
În jur,în timp ce lumea,aplaudă frenetic,
Când primul gong se-aude,promițător sunând.
Mama,
Luată în concept universal,
Mama,este cuvântul ancestral,
Ce se confundă cu întreg trecutul,
Iar fără ea n-ar fi nici începutul.
Fără nimic în plus acest cuvânt,
Este esența vieții pe Pământ,
În drumul lung,pornind de la atom,
Până la ce e azi, ființa om.
Ziua Mamei
Copil fiind ,știind de ziua mamei,
Când de la gradiniță am venit,
Am hotărât ,în lipsa altor daruri,
O mică poezie să-i recit.
Mi-a mulțumit,chiar impresionată,
Văzând emoția în ochii mei
Și pentru poezia recitată,
Și pentru c-am știut că-i ziua ei.
Cum anii se repetă-n calendare,
8 Martie de-a fost să vină iar,
I-am recitat vreo trei poezioare,
Și i-am dat primul fir de floare-n dar.
Alți ani trecură,cum au fost să fie,
Și mi-amintesc tot ziua ei era,
Când i-am scris mamei,prima poezie,
Și am împreunat floarea cu ea.
Azi când bătrân ,iar ea ,mult mai batrână,
De ziua ei trei flori i-am dăruit,
Și dând să îi sărut, zbârcita mână,
Mi-a zis doar că de ce nu-i mai recit…
Nu mai rupeți florile!
Ca s-ajungă pe tarabă,
Se lucrează-n mare grabă
Uneori și nopțile,
Ca să crească florile,
Să se-atingă stadiu-n care,
Au aspectul de vânzare.
Nu e primul fenomen,
Cu exemplu de-acest gen.
Sigur, cei ce au răbdare ,
Sa analizeze-o floare,
Vor avea către final,
Efectul sentimental,
De convingere că floarea,
te provoacă cu-întrebarea,
Dacă-n conjunctura toată,
Merită a fi tăiată.
Ruptă din decorul ei,
Ramuri,muguri,motocei,
Că, făr-a lua în seamă,
O iei și de langă mamă.
Ce-ar fi de-ar reprezenta
Floarea,însăși viața ta…,
Și-n momentul când o tai,
Deja simți că n-o mai ai…
Vă cunosc trăirile
Vă-nțeleg părerile,
Chiar și sentimentele,
Dar considerentele,
Nu scuză mijloacele;
La toate-ntâmplările,
Cunoscând urmările…,
Nu mai rupeți florile!
Reflexii de ziua Ta
Știi,când mai stau,gândindu-mă la noi,
La viața ce-am trăit-o amândoi,
Mă-ntreb cumva de nu te-ai plictisit,
Văzând cât de puține-am împlinit…
Că însoțindu-mă voit ai renunțat,
La un scenariu-alfel imaginat.
Sau m-ai crezut broscoiul cel râios,
Ce-am să devin bogatul Făt-Frumos…
Ori, ți-am promis plimbări cu Carul Mare,
Și-avem o biată rablă umblătoare,
Și ți-am promis Palatul cu noroc,
Dar de o viață locuim la bloc…
Ți-am promis să-ți aduc stele în dar,
Și-am reușit doar minimul salar,
Luceafărul de seară,ți-am promis,
Și totul a rămas numai un vis…
Deci, mă întreb de ce mă mai iubești
Când știi că de o viață-ți spun povești,
Ajunși dup-atâtea ,promisiuni,
Actori în roluri de eroi bătrâni.
Cum să te cred când spui că mă iubești,
Când sunt o simplă tolbă cu povești?
Și totuși nu regret că am trăit,
Cum în povești,o viață te-am iubit.
Pentru femei,pentru mame
Imens de prozatori și de poeți ,
De pe întinsul feței planetare,
În modelarea slovelor experți,
Au scris despre-a femeilor valoare.
Mai mult de-atâta,mulți asemeni lor,
Talente-cânt,pictură și sculptură,
Au preaslăvit chipul femeilor,
Dragostea lor și dăruirea pură,
Femeia este însuși darul sfânt,
Ce ni l-a oferit forța divină,
Să țină nemurirea pe Pământ,
Unică purtătoare de lumină.
Și prin menirea ei,a definit,
Cel mai frumos cuvânt de bună seamă,
De toate respectat și îndrăgit,
Inegalabilul în timp,cuvântul Mamă.
Azi în al ei moment aniversar,
Îi arătăm în semn de prețuire,
Că sacrificiul ei nu este în zadar,
Ci răsplătit cu flori și cu iubire.
Ing.Nicolaie Ionescu
Bacau,pentru ziua de 8 martie