Am mai scris aici, și revin. Profit de faptul că am văzut că cei de la Poliția Locală s-au apucat iar de ridicat mașinile abandonate pe domeniul public al Bacăului. Mai fac din nou această sesizare: cele două mașini din imagine au suferit ceva avarii. A fost un accident, nu asta contează, s-or fi înțeles oamenii între ei, nici asta nu mă interesează. Ideea este însă că aceste două mașini ocupă aiurea două locuri de parcare (nu mai spun că s-a distrus și gardul, dar asta e altă problemă!). Una dintre mașini e de Botoșani, iar cealaltă e de Iași. Deci, nu din Bacău. Nemulțumirea mea este că aceste două autoturisme sunt abandonate pe acest spațiu public de vreo 3 luni. Locația este undeva în cartierul Ștefan cel Mare. Pe strada Iosif Cocea, din Bacău. Asta pentru domnii polițiști. Să le ușurez munca.
Același cetățean băcăuan revoltat