Mereu, şi acum, după ce au trecut atâţia ani, când se apropie marea sărbătoare a Sfintei Marii, mă duc cu gândul în copilărie. Era şi hramul bisericii din sat. Prin toate casele, femeile făceau curăţenie, pe afară, tata aranja curtea şi pregătea nutreţ pentru animale. În acea zi, nimeni nu lucra. În ajunul sărbătorii, mama ne lua şi mergeam la Bunica Mărioara, o femeie bătrână, bătrână, dar frumoasă; aşa o vedeam noi, copiii. Toată lumea îi zicea „bunică”, dar nu era bunica noastră. Era bunica tuturor de pe uliţă. Veneau mai multe femei la bunica Mărioara, care le spunea poveşti despre Sfânta Maria. Cea mai frumoasă era cum L-a născut Ea pe Iisus Hristos, într-o iesle, din trupul ei neprihănit. La urmă povestea cum a fost răstingnit pe Cruce, pentru binele nostru, ne spunea Bunica. Când ajungea acolo, toţi plângeam. Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. Seara, la culcare, mama ne ajuta să spunem rugăciunea „Bucură-te Marie!”, în genunchi, în faţa Icoanei Preacuratei. N-am uitat-o niciodată.
„Bucură-te Maria, cea plină de har,
Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi Binecuvântat este rodul trupului tău, Iisus.
Sfânta Marie, Maica lui Dumnezeu, Roagă-Te pentru noi păcătoşii/ Acum şi-n ceasul morţii noastre, Amin.”
Făceam cruce şi adormeam cu gândul la Sfânta Marie.
A doua zi, mergeam la biserică, după care la „bulci”, cum îi spuneam: ne dădeam în scrânciobe, ne cumpăram ciubucuri, mici jucării, dar cel mai mult ne plăcea îngheţata de la Moş Ilie, pe care o scotea dintr-un butoi. N-am mai mâncat niciodată o asemenea îngheţată!
Acum nu prea mai sunt asemenea obicieuri. Satul este gol. Când intru în casa părinţilor mei, nu mai găsesc pe nimeni, doar Icoana Sfintei Marii este la locul ei. Aprind o lumânare şi spun, ca atunci, „Bucură-te Marie!” Să o spunem toţi în fiecare seară.
Elena Făghiac