Mare bucurie pentru guvernanți: s-au deschis granițele! De acum, deficitul bugetar, datoria publică și instabilitatea care le stătea în cale ar trebui să dispară, lăsându-le mână liberă pentru a „lucra în folosul țării”.
Totuși, mă întreb ce s-a dat la schimb pentru a îmbuna austriecii și a ne permite să intrăm, în sfârșit, în Europa „fără controale”. Desigur, acest mod de „negociere” al guvernanților noștri nu implică sacrificii personale – totul se face din buzunarul țării.
Se spune că un sfert din PIB-ul Austriei provine din veniturile obținute în România: petrol, gaze, lemn, bănci… Cine știe ce alte resurse, poate chiar clasificate, sunt implicate.
Și cum o veste bună nu vine singură, aflăm că justiția, partenera de nădejde a guvernanților, a mai prescris peste 3.500 de dosare de corupție în cursul anului trecut. Pretextul? Stabilitatea țării, într-un context dominat de războiul din Ucraina. La noi, orice motiv, oricât de îndepărtat – inclusiv ce se întâmplă în pădurea amazoniană – pare suficient pentru a justifica astfel de decizii.
Dacă am face o simplă socoteală, sumele implicate în aceste dosare ar putea aduce venituri substanțiale la bugetul de stat. Poate chiar atât de mari încât nu ar mai fi nevoie de creșterea haotică a taxelor și impozitelor. Dar, cum granițele sunt acum deschise, cei care trăiesc în sărăcie pot pleca. În felul acesta, guvernanții își asigură pacea și liniștea pentru activitățile lor extra.
Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă cele 5-6 milioane de români nu ar fi plecat peste hotare? Poate că România ar fi arătat altfel. Mișcările populare ar fi adus în fruntea țării lideri competenți, așa cum îi așteptăm, ciclic, la fiecare patru ani.
Dar speranțele s-au spulberat, iar scena politică rămâne populată de aceleași persoane, cu aceleași năravuri și obiceiuri. Un lup care, deși își schimbă părul, rămâne la fel.
Glumind amar, ne putem întreba: dacă am declara război Germaniei, ca în celebrul banc? Poate că o astfel de „soluție” ar aduce ajutoare externe și ar rezolva rapid sărăcia, corupția și indolența celor care guvernează „pentru ei”.
Din păcate, răbdarea poporului este pe sfârșite. Nici măcar „ceaiul de tei cu muguri”, prescris de un clasic în viață, nu mai ajută. Poate că undeva, între ironie și disperare, vom găsi totuși soluția de care avem nevoie.
Nelu