S-au mai împuținat câinii

Am observat că anul acesta Centrul Bacăului nu mai este plin de câini și nici prin parcuri nu se mai plimbă haitele de maidanezi. Ori e de vină pandemia, ori băieții de la Adăpostul de câini au făcut ore suplimentare, cert este că orașul nu mai este sub asediul patrupedelor. De altfel, am observat că, de-a lungul timpului, a scăzut numărul de câini fără stăpân de pe străzile din oraș, semn că Serviciul de Gestiune al Câinilor fără Stăpân și-a făcut treaba bine. E drept, mai sunt câini pe la scările de blocuri care sunt protejați de locatari sau în curțile unor societăți, unde nu se poate intra, dar, în general, aceștia sunt pașnici și învățați cu oamenii.

Nicu H.