Sa-i invatam convietuirea

Bacaul vorbeste GUNOI 30 sept

Dupa ce ca in unele cartiere ghenele de gunoi au devenit un lux, mi-a fost dat sa vad cum unii inadaptati social dau foc containerelor destinate reciclarii. Intr-o dimineata, la iesirea din scara blocului m-a intâmpinat o ghena de gunoi topita. Da. Era o pubela destinata colectarii sticlei, care, cu o seara inainte era intreaga.

Peste noapte, ghena a fost incendiata cu buna stiinta de vreun obosit care din lipsa de ocupatie a dat foc pubelei. Mai grav este faptul ca lânga pubela respectiva, amplasata pe strada Castanilor, proprietarii de autoturisme obisnuiesc sa parcheze peste noapte.

In cazul de fata, mi se pare ca mai tare a gresit cel care a pus focul, decât soferul disperat ca nu mai gaseste un loc de parcare odata cu lasarea serii. M-a durut sufletul sa vad ghena de gunoi topita. Si asa sunt insuficiente containerele pentru un bloc turn si alte câteva scari de la blocuri bara, iar acum le mai dau foc si golanii.

De când am vazut ce se poate intâmpla ma feresc sa parchez lânga o ghena de gunoi. Pacat ca nu stim sa pastram curatenia si sa-i facem pe cei de lânga noi sa inteleaga ca trebuie sa convietuim impreuna. Ce i-a facut rau ghena respectiva individului care i-a dat foc? Acum vad ca in unele zone, pubelele de plastic au fost inlocuite cu altele de tabla, cel mai probabil pentru a nu mai exista astfel de pierderi materiale. Si asta este un lucru bun.

Haideti sa ne comportam civilizat, iar prin exemplul nostru sa-i invatam si pe altii.

Mioara Bruma