Dacă băcăuanii ar ști ce amenzi riscă pentru aruncarea haotică a deșeurilor electrice și electronice, nu le-ar mai duce la ghena de gunoi. Deunăzi am văzut un televizor aruncat fix în vârful unui morman de gunoi din spatele unui bloc. Eram la volan, și în viteza mașinii nu am avut răgazul să fac o fotografie cu telefonul pentru a proba cele spuse, însă televizorul cocoțat în vârful ghenei de gunoi mi-a rămas imprimat pe retină. Colectarea selectivă a gunoaielor rămâne un subiect tabu pentru mulți băcăuani, iar lipsa informațiilor sau dezinteresul față de acest capitol se vede inclusiv la ghena de gunoi. Am citit recent în paginile ziarului Deșteptarea un articol despre o campanie de colectare selectivă a deșeurilor electrice și electrocasnice. Și că sunt șapte puncte de depozitare în oraș pentru tot ce se bagă în priză. Chiar mi-am notat numărul de telefon 0800 444 800 unde poți suna pentru a obține informațiile necesare și te poți programa pentru preluarea gratuită de la domiciliu a aparaturii electrice sau electrocasnice. M-am informat pe internet și am aflat că legea cadru a deșeurilor stabilește ca penalitate pentru abandonarea deșeurilor electrice de către persoane fizice o amendă ce poate ajunge și la 2.000 lei! Pentru cei care nu știu încă, aruncarea aparaturii electrice sau electronice în locuri neamenajate este strict interzisă. „Atât timp cât nu se trece la amenzi, nu putem educa pe nimeni. Aşa e românul, învaţă doar când suferă”, a fost replica unui vecin, când am vorbit cu el de această problemă. Și îi dau dreptate! Dar cred că mai bine ar fi să ne respectăm unii pe alții, să mai fim și noi în rând cu europenii, să nu mai aruncăm gunoiul pe unde apucăm și să dăm numai vina pe alții că nu vin să îl ridice la timp! E mai corect așa, nu?
Magdalena Negru