Tehnica oxigenării plămânilor este veche. Exercițiile de cunoaștere a corpului, prin mișcări fizice și control al respirației, erau și sunt ceva firesc, pentru partea de lume de unde soarele răsare. La noi, exercițiile Yoga, au stârnit interesul la începutul anilor ’80, generând entuziasm în rândul intelectualilor. Practica Yoga nu a fost văzută bine de comuniști. A fost considerată subversivă. O minte liberă acceptă cu greu o ideologie impusă.
A ajuns să fie controlată, defăimată, încriminată. Și totul a pornit de la o cărțulie publicată cu girul oficialităților: „Yoga pe înțelesul tuturor”. Acolo se descriau primii pași întru a-ți recunoaște organismul, și capacitățile lui. De la mental, până la poziția lotus, în suprema înțelegere a simțurilor și contopirea cu universul. Iată că tehnica respirației, pentru cei care o practică, face bine organismului. Nu numai în cazuri de panică, dar și în lupta cu acest virus, care atacă plămânii. Haideți, să respirăm!
Bogdan Mereuță