Să ne dorim ceea ce avem, pentru că primim ceea ce trebuie să avem. Să ne bucurăm de ceea ce avem, în loc să plângem după ceea ce nu avem. Să nu punem mâna pe ceea ce nu ne aparţine, pentru că vom pierde mai mult decât am luat, atunci când ne aşteptăm mai puțin. Să fim recunoscători pentru fiecare secundă de viață, pentru că doar astăzi este certitudine.
Să ne eliberăm sufletul de regretele zilei de ieri, ca să ne putem bucura de darul zilei de azi. Să nu trăim cu iluzia că cei din jur nu ştiu că mințim, ca să nu trăim deziluzia singurătăţii. Să preţuim oamenii, mici și mari, ca să fim pregătiţi pentru iubire. Să credem, în noi și mai presus de noi, ca să fim puternici.
Să nu uităm ce înseamnă bun-simț și bună simţire, chiar dacă am ajuns sus. Să nu ne lăsăm copleșiți de bogăția banilor, pentru că bogaţi sunt și cei săraci. Să nu ne fie rușine să muncim, indiferent dacă muncă înseamnă dat cu mopul sau scris cu tocul. Să nu uităm că orice faptă are o răsplată.
Să ne recunoaștem greșelile și să-l învățăm pe „iartă-mă”. Să avem puterea de-a ierta pe cel ce ne cere iertare. Să nu uităm că primim ceea ce dăruim. Să nu uităm că suntem ceea ce gândim. Să nu uităm.
Să ne amintim zi de zi. Vă mulţumesc. Vă respect. Vă cuprind în suflet. Vă trimit un gând bun.
Vă doresc fericire zi de zi.
La mulți ani!
Gina Voicu