Domnule Ag. şef pr. de poliţie B.C.,
Vreau să vă aduc la cunoştinţă, de la bun început, că fac parte dintre oamenii care respectă enorm uniforma, indiferent de instituţia care o foloseşte spre a-şi îndeplini misiunea socială: armată, aviaţie, marină, biserică, poliţie, ş.a., căci uniforma, indiferent de cultură sau loc geografic, simbolizează dimensiunea istorică, spirituală, morală şi fizică a instituţiei care şi-a asumat-o. Uniforma este sacră pentru cel care o poartă!
Deşi nu ştiu cât aur sau câtă rugină s-au adunat în educaţia/caracterul dvs., totuşi… vă scriu; numai ca să vă semnalez că, pentru câteva clipe, m-aţi făcut să mă îndoiesc de adevărul celor spuse mai înainte. De fapt, ce vreau să supun atenţiei Domniei Voastre?
În ultima zi a anului trecut, pe la ora 9:30, mergeam cu maşina într-o scurtă vizită de curtoazie la celebrul profesor de chimie şi memorialist nonagenar, domnul Constantin Zavati, colonel în retragere, intelectual cu un destin fabulos, demn de subiectul unui best-seller.
La intrarea din strada Gării în strada Avram Iancu, după ce am dat prioritate unei domnişoare şi am depăşit trecerea de pietoni, în spatele meu aţi apărut dvs. Eraţi singur în maşina de poliţie şi mi-aţi semnalizat să opresc. M-am conformat.
M-aţi întrebat de ce nu am acordat prioritate, iar eu am vrut să o chem ca martor pe domnişoara pe care tocmai o invitasem politicos să treacă de pe un trotuar pe celălalt.
Atunci aţi reformulat şi m-aţi întrebat de ce, la intrarea pe strada gării, nu am acordat prioritate unui autoturism care… „V-a claxonat insistent, pentru că aţi încălcat legea!”
V-am declarat că nu este reală situaţia descrisă de dvs., fiindcă, înainte de a vira, m-am asigurat stânga, dreapta, după care, cu calm, am intrat în strada principală, dar… „aţi văzut şi… cu ce viteză fantastică circula celălalt? ” v-am întrebat. „Parcă îşi dorea strada numai pentru el!”
Nu m-aţi contrazis, dar mi-aţi solicitat documentele. Încercând să vi le prezint, am constatat că, din grabă, schimbându-mi haina cu una mai potrivită anotimpului, am plecat de acasă fără acte. V-am cerut scuze.
Mi-am recunoscut „culpa” şi m-am oferit să vă spun din memorie CNP-ul, încercând să fiu cooperant. M-aţi verificat prin telefon din maşina poliţiei şi, la întrebarea mea dacă trebuie să semnez ceva, mi-aţi răspuns că nu e nevoie, deoarece voi primi acasă o scrisoare de avertisment!
Recunoscând că merit din plin avertismentul, mă bucuram în acelaşi timp că întâlnisem un om inteligent care, înainte de a lua o decizie, analiza situaţia corect!
Ulterior, chiar am povestit cunoscuţilor despre dvs., poliţistul care mi-a inoculat, prin comportamentul lui onest, chiar de la începutul anului 2018, o bună doză de optimism. Dar entuziasmul meu, în ceea ce vă priveşte, s-a topit de tot când am primit, acum câteva zile, în loc de „o scrisoare de avertisment” un Proces-verbal roz, cu… ditamai amenda de 870 de lei!
Ce să mai comentez? Disciplinat, deşi m-aţi amăgit, iar amenda mi-aţi stabilit-o în birou, primul lucru pe care l-am făcut după primirea plicului cu nr. 3198 de la Poliţie a fost să mă duc să-mi plătesc „greşeala”. Firesc, nu?
Însă… ceva nu este, totuşi, în regulă, domnule agent şef principal, nu vă nominalizez fiindcă aici, şi acum, supun aprecierii „doar modul straniu” în care aţi rezolvat „o anume situaţie”: scrieţi în Procesul-verbal că l-aţi încheiat la ora 10.30. Dar eu mă aflam în casa domnului profesor Constantin Zavati de la 9.40, cu o întârziere de 10 minute faţă de ora pe care o convenisem cu Domnia Sa; deşi v-am întrebat limpede dacă trebuie să semnez ceva, undeva, dvs. nu aţi bifat în Pr.v. nici o căsuţă măcar, la rubricile: refuză sau nu poate să semneze; deşi eraţi singur în maşină, iar prin jurul nostru nu era nimeni, la rubrica „martor asistent” aţi inventat unul. Scuze, dar acesta-i adevărul!
Nu îi citez numele scris în clar, fiindcă nu doresc să îi fac rău: poate fi o rudă de-a dvs., poate fi vreun prieten, sau… cine ştie ce individ care vrea să vă îndatoreze; i-aţi notat chiar şi CNP-ul; deşi mi-aţi comunicat că îmi veţi trimite o scrisoare de avertisment, la rubrica „alte menţiuni” din Pr.v. scrieţi, de mare mirare pentru mine, că: „I s-a adus la cunoştinţă că va fi sancţionat contravenţional”!?
De ce aţi făcut asta? Nu înţeleg! Deşi mi-am recunoscut greşeala de a nu fi avut actele asupra mea, ba chiar v-am şi mulţumit, naiv, pentru „modul civilizat” în care aţi decis rezolvarea regretabilei situaţii, nu pricep de ce aţi simţit nevoia să vă maculaţi imaginea de poliţist demn de respect, întărind legalitatea unui act de altfel corect, cu… „adjuvante incorecte”!? Oare, din lipsă de respect faţă de omul din faţa dvs.?
Faţă de uniformă? Sau… faţă de tot? Respectul faţă de oameni, la un poliţist, domnule ag. şef. pr. trebuie să fie o stare de spirit! Iar respectul oamenilor faţă de uniformă se obţine nu numai prin curăţarea ei de noroi, prin călcarea şi prin parfumarea ei, ci cu mult mai mult efect… prin nobleţea a ceea ce emană din interiorul ei; de acolo de unde, acum, vă aflaţi şi dvs., domnule ag. şef. pr., care ştiţi bine că munca poliţistului este, în principal, „de prevenţie” şi nu „de pedepsire”.
Şi care ştiţi la fel de bine că sancţiunea are, în primul rând, un hotărâtor rol pedagogic: „de educaţie” a cetăţeanului. Şi că în nici într-un caz nu este un scop în sine! Sper că m-aţi înţeles. Şi mai sper că sunteţi de acord că adevărul nu trebuie întărit prin minciună. Fiindcă, exact în felul acesta adevărul devine nesuferit şi murdar!
Cu explicabilă tristeţe, al dvs. respectuos,
Viorel Savin
Luncani, 16 ian. 2018