Scrisoare deschisă…

Nici pe departe nu e vorba de o fabulație!Este un lucru cât se poate de real,care argumenteaza,dacă mai era cazul,că”nu aduce anul ce aduce ceasul”,sau așa cum în cărțile sfinte se spune”asadar,vegheati,că nu stiti nici ziua nici clipa,când va veni…”
La viața mea,am trăit multe,nu degeaba se zice…”cât într-o viață de om”.Un fel de mare cotitură,a destinului a fost o intervenție chirurgicală,pe cord deschis,un bypass coronarian,în 2006,eroii principali,binefăcătorii mei salvatori,fiind Prof.Doctor Radu Deac și Doctorul Victor Raicea,de la Institutul Inimii din Târgu Mureș.Nu o dată am spus-o ,ei sunt pentru mine,precum recent sărbătoriții sfinți Petru și Pavel.Pe Profesorul Radu Deac,l-am văzut de mai multe ori de atunci,la desele controale ,la care am mers mai multă vreme.Pe Doctorul Victor Raicea,din motive greu de explicat,dacă o fi vreunul,doar l-am auzit,când am mai discutat prin telefon.
Cu adevărat,viața are surprizele ei,pentru fiecare din noi.La un moment dat ,se contura în timp,se prevestea cum s-ar spune, o mare și gravă furtună în familia noastră.O problemă de sănătate,a unui membru al familiei noastre,asupra căreia mai mulți medici se codeau,să se pronunțe.Am analizat situația,cam la cine aș putea să apelez,referindu-mă la medici…
De Profesorul Deac,nu putea fi vorba,deoarece,are acum,o vârstă,prin urmare Doctorul Raicea era zic eu o încercare cu cele mai mari șanse.Am cumpănit profund,mi-am luat inima în dinți și l-am sunat.Cu inimaginabilă amabilitate,chiar prietenie aș spune,am obținut,deschiderea sa față de necazul nostru.Am planificat o întrevedere,un consult și,într-o singură zi,am rezolvat cu succes, marea problemă.
La final,deși am simțit nevoia,obligația morală,îndemnul lăuntric,nu am îndrăznit să-l îmbrățișez,nu din teamă pentru mine,ci pentru El,am păstrat așa-zisa distanțare socială…Nici mâna nu am îndrăznit să i-o ating,din același motiv.Acea mână sfântă,Dumnezeiască,mână care a adus și aduce înapoi,din pragul trecerii în neființă,înapoi deci,în lume,suflete,oameni,destine,cu îndemnul de a merge mai departe.I-am mulțumit,dar îi rămîn dator,moral,cât vom mai trăi.Un om,cu o fire deosebit de caldă,cu un chip pe care îl îndrăgești și îl simți aproape imediat și care ,cu siguranță îți va reda încrederea în viață și ajutorul imediat,să redevii normal.Cum s-ar zice”un adevarat doctor-bun”,dar in primul rand,un OM!Dacă nu credeți,încercați să dați de El…E tot acolo,ca și cum acolo ar fi locul lui,la Institutul de Boli Cardio-vasculare,Târgu Mures…România!
Acestea sunt adevărate repere ale vieții.Vă mulțumesc domnule Doctor, Victor Raicea!

Ing.Nicolaie Ionescu
Bacau,02.07.2020