Scrisoare deschisă către Președintele României

Domnule Președinte,

Mă numesc Neculaie Ionescu,am 66 de ani,sunt din Bacău, de profesie inginer, în prezent pensionar. Întrucât am constat cu dezamăgire faptul că problema acordării despăgubirilor pentru pământurile expropriate, în vederea construirii Șoselei de Centură a Bacăului, este departe de a fi rezolvată, în numele familiilor afectate de respectivele exproprieri (este vorba de 1500 de familii de pe raza incintei municipiului Bacău), facem din nou un apel insistent ca aceste despăgubiri să fie acordate,fără întârziere.

Deși aveam de gând (recunosc) să tulbur apele la venirea Dumneavoastră,la recenta festivitate de deschidere parțială a Centurii băcăuane, am considerat că este mai indicat, să păstrez decența și posibilitatea de a rezolva amiabil problema exproprierii terenurilor până mai ieri aflate în proprietatea păgubiților. Între cei păgubiți revin cu precizarea că sunt și părinții mei, Ionescu Neculai și Ioana,ambii de 90 de ani, din localitatea Săucești,județul Bacău. Respectivul teren era calea de rezolvare a acoperirii necesarului financiar pentru înmormântarea lor.

Au trecut de la începerea primului mandat de Președinte (și,iată sunteți la al doilea mandat), 6 ani,perioadă în care v-am adresat atât Dumneavoastră, cât și celor care erau implicați direct și ce puteau rezolva problema despăgubirilor, dar, mă repet, iată că, rezolvarea acestei probleme trenează. Se acordă despăgubiri, chiar în avans, bogătașilor proprietari de terenuri, în alte situații de acest gen, dar nu se găsesc banii necesari, deși ei au fost inițial alocați,pentru despăgubirea unor bieți nevoiași moldoveni. De ce ,Domnule Președinte?

Cu un licăr de speranță,

ing.Neculaie Ionescu