Ce naiba e în neregulă cu nația asta? De unde vine lipsa asta de empatie, de nepăsare, de lașitate? În 2009 am trăit una dintre cele mai dezamăgitoare experiențe din viață mea. Am avut norocul să prind în ultima clipă un copil de 18 ani ce voia să se arunce de pe podul de la Mărgineni. Am avut coșmaruri o periodă pentru că îl prinsesem, el atârna peste pod, dar nu mai aveam puterea să-l trag peste balustradă. Pe lângă mine treceau o grămadă de mașini, dar nu a opriți NIMENI, deși se vedea foarte clar ceea ce se întâmplă! Cu ultimele puteri am procedat ca la judo și m-am aruncat cu tot cu băiat pe spate. Am avut noroc, dacă îl scăpăm l-aș fi avut pe conștiința toată viața.
Duminică, pe la prînz, vin de pe dealuri. Eram chill, entuziast și cu voie bună. Nu credeam că în scurt timp se va duce naibii tot zenul. Ajung pe la mine în cartier și din depărtare văd o femeie în vârstă însoțind un domn fără un picior. Se vedea cum cere ajutorul unor bărbați, toți în putere, voinici. Toți au refuzat-o, nu știu pentru ce morite. Am grăbit pasul și am ajuns în dreptul lor. deja intau în scară, fără nici-o speranța că vor fi ajutați de cineva. Am prins ușa de la scară în ultimul moment și i-am întrebat dacă pot să-i ajut. L-am luat în brațe pe bătrân și l-am urcat până la el la ușă. Când am ajuns, doamna l-a întrebat cum se simte. Nu am să uit vreodat’ expresia lui. Cu privirea în pământ, rușinat, fără să scoată o vorba, doar făcând un semn cu mâna: a silă! O expresie de om umilit, sătul de viață. Un om ce își dorește sfârșitul. Oameni buni! Nu-i deajuns că suferă din cauza bolilor, nu-i de ajuns că sunt umiliți de un stat corupt până în măduva oaselor, nu-i de ajuns că sunt singuri, că sunt umiliți de unii medici, asistente și infirmiere? Încercați să oferiți un minim ajutor atunci când puteți. Banii donați la biserică nu vă scot din rahat, dar cu o faptă bună puteți să simțiți că sunteți oameni!
PS Nu scriu asta pentru a arăta ce brav sunt eu, ci pentru a vă arată nepăsarea voastră, a românilor verzi ce spuneți că sunteți creștini!
Cătălin Nițu