Parcă mutarea acelor ceasului nu mai era de importanță economică. Se vorbea că va dispărea de la anul. Aduce disfuncții ritmului biologic, probleme de adaptabilitate la reacțiile naturale ale mediului, care-și vede impasibil de milioane de ani, de ritmul lui. Omul este mai nerăbdător să profite, cât mai mult posibil, de această trecere a existenței sale prin univers. Când industria românească duduia, era ceva normal să profiți cât mai mult de lumina solară. La urma urmei, în două săptămâni organismul se adaptează. Interesele evoluției primează. Mai ales a celei tehnologice, fără a vorbi de latura spirituală. Din 1979, trăim așa, și nu a pățit nimeni nimic ceva din cauza schimbării programului zilnic. La data de 27 martie, în ziua de duminică, vom trebui să dăm iar ceasurile înainte cu o oră. Ce mai înseamnă o oră pe lângă inflație, dobânzi la bănci, prețuri, care au dat ritmul economiei cu mult „tempo” pest cap? Dar o oră furată războiului… contează! E vorba de mii de vieți pierdute, care să nu mai apară în statistici. De bolnavi salvați ca prin minune în spitale, și muribunzi care au mai supraviețuit puțin, sperând să vadă mai repede, pentru ultima dată, lumina soarelui. Nu visez. Îmi doresc din tot sufletul să fie pace. Trebuie să facem tot ce putem – avem harul inteligenței, să nu mai existe războaie! Soarele ne dă speranțe de viață. Noi ce îi oferim drept răspalată? Schimbăm ora.
Olga Păduraru