Parcă aceste cabluri trebuiau să fie băgate pe sub pământ, nu? Parcă așa prevedea o lege, care văd că nu se mai pune în practică. Peste tot sunt cabluri groase, atârnate de-a valma, legate suluri pe stâlpi. Și, după cum se vede, în poza pe care am făcut-o undeva în spatele unor blocuri de lângă Casa de Pensii, observ că, mai nou, cel puțin eu acum am văzut, se mai spânzură și astfel de „butelii”, ce-or fi ele, care în afară de faptul că sunt inestetice, pot deveni și un pericol pentru noi, pietonii. În străinătate nu ai să vezi așa ceva. Deloc! Toate cablurile de la utilități sunt trecute pe sub pământ, nu le vezi, nu îți stau în cap, nu sunt spânzurate peste tot, ci doar marcate pe pavele, prin niște capace de diferite demensiuni, ca aparțin companiei de telefonie X, sau de energie Y, sau de internet Z. Nu ca la noi, unde peste tot se spânzură ce se poate!
Ionel Marin