Astă noapte, am visat că zbor pe deasupra munților cărunților. Nu înțelegeam de ce sunt singură pe acolo. Credeam că toti oamenii pot să zboare, să își deschidă aripile și să cunoască înaltul, să povestească ce e deasupra și dedesubt. Mă așteptam să îi găsesc acolo …. Dar nu am găsit decât aer, pământ și ape. Și am zburat din ce în ce mai repede fără să mă mai gândesc la nimic. Într-un timp , mi-am dat seama că sunt atat de aproape de Lună!!! Era prea târziu ca să evit ciocnirea… O luasem înaintea celor care se pregătesc , după ani și ani, să o viziteze cu mulaje de oameni la bordul navetei. Ghemuindu-mă în zbor mi-am cuprins umerii cu mâinile și m-am lasat în voia Lui. Ca prin minune, m-am trezit zburând din nou. Peste Pământ. În lumina Soarelui. Rândunelele se roteau pregătindu-și plecarea către alte țări de soare pline! Eu și toți ceilalți vom rămâne în aceste locuri pârjolite, sărăcite, cu necazuri, scumpeturi…. De ce scriu? Ca să supraviețuim. Secretul? Să visăm! Atât ne-a mai rămas nouă, muritorilor de rând!
Ko