Sfanta Mare Muceniță Anastasia,
Printre Sfinții de renume-ai neamului religios,
E și Sfânta Anastasia,Muceniță-a lui Hristos.
Din familie bogată,educație aleasă,
A primit din partea mamei ,fiind foarte credincioasă…
A trăit în vremi romane,în jur impresionând,
Prin iubirea pentru semeni,și-n Iisus Hristos crezând,
Mai ales celor din temniți,vindecând rănile lor,
Cu leacuri din acea vreme și crez în Mântuitor.
Urmărind să-i ia averea,soțul,fire de tiran,
A pârât a ei credință,Împăratului Roman,
Care și-a pus slujitorii,aspru să o osândească,
Dar Ea n-ancetat o clipă pe Hristos să îl iubească…
Orice sfat,orice pedeapsă,crezul nu I l-au știrbit,
Și ,prin ardere,nici focul,trupul nu l-a mistuit…
Când,prietenii din preajmă trupul i-au recuperat,
Și,chiar în grădina casei sale,l-au înmormîntat.
Dar,puțin după aceea,în Imperiul Bizantin,
Însuși Constantin Cel Mare fiind Împărat Creștin…
Pe mormântu-Anastasiei ,Mucenița ne-ntinată,
O Biserică,spre slava lui Hristos a fost durată…
Apoi,zeci de-alte biserici,ce-ntregesc Ortodoxia
Au primit ca Hram numire a Sfintei Anastasia.
Și-azi,la doar câteva zile,înainte de Crăciun,
Serbând-o pe-Anastasia,rugăciuni,creștinii,spun.
Fericiti cu toți aceia ce-ating ale Sale Moaște,
Că din orice suferință,sănătatea va renaște.
Sufletele vindecate le va umple bucuria,
Cu smerită plecăciune,către Sfânta-Anastasia..
A rămas în minti și-n Carte,caracterizat mereu,
Sfânt modelul de credință în Iisus și Dumnezeu.
……………………………………………………
Dacă spui o rugăciune,sau,Icoana-I vei privi,
Marea Sfântă-Anastasia,sigur te va auzi,
Și îi vei simți în preajmă,vraja și căldura Sa,
Ce, cu har și gânduri bune,sufletu-ți va lumina…!
Întărind la cele spuse,precizez în încheiere,
Că-n grecește-Anastasia,se traduce…Inviere!
Nicolaie Ionescu
20 decembrie 2024