În vremuri vechi…,ce Lumea le mai știe,doar din Hrisoave,în desen ,sau în cuvânt,
Sau urme,după cine știe ce urgie,rămas-au,îngropate,sub pământ…
Erau pe-atunci,de fapt ca și acuma,din cei care supuși lui Dumnezeu,
Slujeau mereu ,cu tot ce sfânt înseamnă,cu crez sperând, în ceasul cel mai greu…
Dar mai erau și minți înnegurate,de dragostea de-argint și de averi,
Slujindu-l pe “cel Rău”,crezând într-ânsul și ,căpătând de la “cel Rău” …,puteri.
O luptă nemiloasă,chiar feroce,,cu jertfe multe de-ambele grupări,
S-a dus mereu,rămase-n amintire,cu greu blestem…,sau binecuvântări…
Între cei care,cu puteri divine lăsate ,precum este cunoscut,
A fost Ilie zis și Tesviteanu,după sfânt locul unde s-a născut…
Acesta,ajuns la maturitate,păzit și de Părinti,și de Duh Sfânt,
A fost cumva,o oază de gândire,o punte între Ceruri și Pământ.
Cât a trăit,precum dovada spune,a arătat la Lume ce-a voit,
Drept condamnând tot Răul și Păcatul,iar pe smerit făcându-l fericit…
Iar după ce s-a dus în grea pustie,și,nimeni despre El n-a mai știut…
Prorocul Sfânt Ilie, Tesviteanul,ca viu în Ceruri este cunoscut…
Cei care l-au iubit și-azi îl admiră,se-nchină Lui,ca unuia din Sfinți,
Rugându-se atunci când au nevoie,să-și împlinescă marile dorinți…
Asemeni lor,și noi ne rugăm astăzi,și Lui și Sfinților ce i-au urmat,
Să fie-nvinși dușmanii Omenirii,Calvarul să-l oprească imediat.
Că,Pacea este gir la toatecele,ce Dumnezeu lăsat-a pe Pământ,
Iubirea întregind menirea sfântă și propovăduită prin cuvânt.
La Dumnezeu avem cu toți speranță,să nu ne piardă mâna celui Rău,
Să fie iar,doar liniște și Pace și tot ce e plăcut lui Dumnezeu!
Celor ce poartă numele Ilie,tot ce e bun și bine le urăm,
Ei,înșiși să-ntregească oastea sfântă,ce Pacea Lumii,azi,o apărăm!
Nicolaie Ionescu,Bacau,20 iulie 2024