Singurătatea onestității

Într-o țară în care mondenul, distracția și aplicațiilor telefoanelor portabile sînt proclamate continuu ca fiind căi de salvare ale acestei lumi, devenind manii ce se dezvoltă feroce în fiecare zi mai ales prin intermediul tabloidelor autohtone, un comportament demn și onest trece aproape de fiecare dată neobservat, în loc să fie privit cu atenție, ca o lecție menită să servească la îndreptarea caracterelor mai puțin deprinse cu etica socială.

Sîmbătă după-amiază, 24 martie , în pauza dintre setul al doilea și cel de al treilea, a meciului de volei feminin disputat între ”Știința” Bacău și CSM Lugoj, volebalista băcăuană Ana-Maria Lupa a suferit o bruscă ”cădere” fizică, ce a determinat-o să se întindă imediat pe banca de rezerve.

Înconjurată aproape instantaneu de coechipierele îngrijorate și de antrenorii săi, a găsit resursele necesare să-și revină și în ciuda palorii sale accentuate, a continuat să evolueze normal, de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. Nimeni n-a observat acest extraordinar devotament pe care-l are față de sportul pe care-l practică, nimeni nu a aplaudat respectul față de spectatori, coechipiere și antrenori de care a dat dovadă cu asupra de măsură în acele momente critice.

Nimeni nu i-a scandat numele……! Iată o proba de curaj și onestitate umană- ce trebuie adusă în atenția acestei lumi tot mai grotești și violente in care trăim, o evidență a unui caracter cinstit, care merită măcar observată de către spectatorii băcăuani. Dar, din păcate, sîntem prea ocupați cu egourile noastre dichisite cu “life-style”, ca să mai putem percepe la adevărata sa valoare o astfel de conduită sportivă ireproșabilă!

George Agafitei.