Solidaritate de Paste

Stimati redactori, am vazut la televizor o reteta prezentata de un bucatar, parca din Thailanda: cap de oaie prajit. L-a taiat in doua si l-a pus pe gratar, la care a adaugat niste legume de care nu am auzit. O placere, spuneau mesenii.

Am fost zilele acestea prin piata, sa vad cum merg preturile la miei: vine Pastele. Scumpi, scumpi, de la 23, 24, 25 de lei kilogramul. Pentru multi bacauani, mai ales pensionari, sunt de neatins. Ce sa vedeti, fata de anii trecuti, când nu puteai sa cumperi decât un miel intreg, hai, o jumatate, anul acesta, vânzatorii s-au repliat pe buzunarul clientului.

Cine are bani, pleaca cu un miel intreg, de 10-15 kilograme, cine nu, comanda, am vazut eu, un picior din spate, cu ceva coaste, altul a luat capul, gâtul si un picior din fata, o doamna a cerut ce a ramas de la clientul din fata, fiecare dupa punga.

Aproape toti vânzatorii procedau la fel. Am stat si m-am uitat vreo ora, mi s-a pus un nod in gât: cum am ajuns in aceasta situatie? M-am gândit câti or fi care nici atât nu pot cumpara. Multi vor mânca carne de miel dupa sarbatori, de la pubelele de gunoi.

Am vazut si la Craciun asemenea scene. Ar fi crestineste, uman, daca cunoastem un batrân singur, fara posibilitati, sa facem un gest de solidaritate.

Costica Vasiloiu