O formă mai agresivă de a-ți fi încălate drepturile cetățenești nu am mai văzut. Să te trezești în cutia poștală, cu patru plicuri, având antetul ANAF! De parcă aș fi fost ultimul pușcăriaș în libertate, dator vândut la stat. Așa m-am simțit. Și poștașul… le-a pus la vedere. Eram singurul de pe scară, posesor de așa ceva. Își făceau vecinii cruce de ce-oi fi făcut? Am donat și eu, și soția, aia doi la sută din impozitul datorat la stat, unei fundații care scoate cărți. Act de cultură! Cu ce am greșit să primesc patru plicuri pentru confirmare? Am lăsat număr de telefon. Era suficient să fiu sunat. Cît costă plicurile astea, personalizate, cu decupaj negru, să inducă în eroare lumea și să creeze panică și vrajbă? Vecina mă și vedea cu cătușe! Cât se plătește din banii noștri pentru distribuirea lor? Este posibil să existe fraude! Firme fantomă! Dar asta nu este vina mea! De ce să fiu un prezuntiv infractor? Este datoria acestei instituții, are și pârghiile necesare, să-i descopere. Dar nu înțeleg, de ce suntem tratați, cei care am înțeles să facem bine, prin această oporunitate oferită prin lege, ca niște hoți. Vă întreb? De ce 4 plicuri odată? Prin care să mi se transmită același lucru? Și, paradoxal, la care să nu fiu obligat să răspund, dacă eu sunt eu?! Am înțeles că dacă tac nu exist! Măcar puteam fi sunat la telefon! Dacă există suspiciuni, că s-au făcut falsuri în declarații, de asta sunteți plătiți! Să le dați de capăt. Cei cu mai puțin discernământ, care au semnat, nu o să aibă la cunoștință niciodată de cea ce trimiteți prin poștă. Au alții grijă să nu afle. Nu reclamă, problema nu există! Așa ați gândit-o? Stimată instituție, nu suntm o națiune de infractori. Văd că așa suntem tratați. Tot pe banii noștri. Cu tot respectful! N.B.