În perioada pandemiei,am trăit în izolare…!
Chiar și mult după aceea,am avut de suferit,
Cum,măsurile luate,au speriat atât de tare,
(Că),din teribila teroare,mulți nu și-au mai revenit…
Nemaiîntâlnita stare,a creat din prima fază,
Suspiciuni atât de grave,dar cei care-au ordonat,
Ne luând nimic în seamă,au mărit doza de groază,
Și tribut imens de viață,din porunca lor s-a dat.
Oameni simpli,fără vină,dar și fără-ajutorare,
Victime îngenuncheate,de-un mallpraxis sfidător,
Îngropati în saci din plastic,fără cele necesare,
Fără preoți,fără rude,spre mormânt,la capul lor…
S-a aflat,până la urmă,despre mârșăva-nscenare,
Ce-a-nșelat planeta-ntreagă,pentru munții de dolari,
(De-a fost nevoită lumea să le dea pe vaccinare),
Pe care miliardarii,le-au ascuns în buzunar.
Iar acum tremură lumea,la altă realitate,
De-aceiași călăi urzită ,pentru anii următori,
Fiindcă vor să ne reducă efectivul la jumate,
Că-s prea multe miliarde de terra-locuitori…
Unde-i viața liniștită,de-acum ceva timp în urmă,
Când gândeam planuri mărețe,chiar de nu le împlineam,
Chiar de ne-arătau cu deștul(degetul),că-ntregeam un neam de turmă,
Dar aveam pășunea noastră și-aveam pace și-aveam neam…
…………………………………………………………
Va veni iar pandemia,izolări și-alte restricții,
Intubații,saci de plastic,vaccinuri și crematorii,
Cei ce vor rămâne-n viață,nu vor fi prea-fericiții,
Ci,pentru-alte episoade,cu statut de…următorii!
Nicolaie Ionescu
Bacău,19 martie 2023