Azi sunt ca un stejar bătrân
bătut de vânturi şi de ploi
şi de ninsori şi de nevoi,
doar cu vecia mă îngân !
Cu amintiri mă însoresc
când se reflectă din senin,
dar cu-nnorări din trist destin
în lungi uitări mă adumbresc.
Am rădăcinile adânci,
înfipte-n părintesc pământ
şi ramurile din cuvânt
înscris în sufleteşti, mari stânci !
Înmuguresc c-un sentiment,
-primăvăratici musafiri-
când mă-nfrunzesc cu noi iubiri
pe intimul coronament.
Sunt vechi, sunt vechi, dar sunt tot eu
şi, încărcat de neputinţi,
în rugăciunile-mi fierbinţi
foşnesc un gând spre Dumnezeu!
Bătrân stejar, bătrân stejar,
când mă-nsoţesc cu un suspin,
Îl rog, smerit, pe Cel Divin
din trunchiul meu să facă-altar!
………………………………..
Bătrân stejar, stejar bătrân ….
Mircea Constantin Jurebie