N-am mai fost de mult la Policlinică, în spital, însă o afecţiune care, se pare, a recidivat, m-a obligat să apelez la medicul care m-a tratat iniţial. L-am căutat la un cabinet privat, însă nu avea liber până în aprilie, iar boala mea nu avea timp să aştepte. M-am programat prin telefon, mi s-a spus că peste opt zile, la ora opt, să fiu la cabinet. La data respectivă, era într-o miercuri, am fost la intrarea în Ambulatoriu, lume multă, se făcea triajul, se lua temperatura şi completai un chestionar; coada până în stradă. La opt fără zece, eram la uşa cabinetului, cu bonul în mână, un număr sub cinci. Puhoi de oameni, pe la toate cabinetele, fără distanţare fizică, mulţi cu măştile purtate necorespunzător, tineri, în vârstă, unii bolnavi rău, în cârje, cărucioare, cu tuse, expectoraţii, singuri sau însoţiţi.
Dar, curios, erau aduşi şi bolnavi internaţi în spital, testaţi pentru Covid, care intrau direct în contact cu cei veniţi din exterior. Nu cred că-i în ordine! Asistentele tot îndrumau oamenii să meargă în „seră”, acel spaţiu amenajat în mijlocul Ambulatoriului, cu acces din toate holurile, urmând ca fiecare să fie chemat când îi vine rândul. Am înţeles că ar fi fost o instalaţie de sonorizare, prin care, din fiecare cabinet era chemat următorul pacient. Nu funcţiona, veneau asistentele şi strigau din uşă, câte un nume! Jenant. Însă să nu credeţi că au plecat toţi de la uşa medicilor, nu, stăteau grămadă acolo, unul lângă altul, nas în nas, gură la gură. Veneau, plecau, tranzitau, pe aceleaşi holuri înguste, personal medical şi pacienţi.
M-am întrebat de ce nu se duc oamenii să stea pe banci, acolo, în acel spaţiu destinat special pentru acest lucru. Răspunsul a venit de la „mişcările” din faţa cabinetelor, intrau fără rând, fără bon de ordine, unii erau strigaţi direct din cabinet, pe nume şi prenume, iar ceilalţi se uitau la bonuri şi vociferau. De teamă să nu rămână nestrigaţi, să li sară cumva rândul, stăteau şi se înghesuiau la uşă. Gură mare nu puteai să faci, că îţi era ruşine, te poţi trezi că nu te mai cheamă în veci. Pe scurt, nu-i ordine, nu-i disciplină, este un grav pericol de infectare cu covid.
Eu am ajuns în cabinet la 12.00, deoarece medicul a venit pe la 10.30, nu la opt cum mi s-a pus la Programare (aşa avea program), nu s-a respectat ordinea bonurilor, înaintea mea au mai intrat tot felul de fufe, tineri grăbiţi, care efectiv intrau în cabinet şi, am văzut, nu-i dădea nimeni afară. O totală lipsă de coordonare între biroul de planificare şi programul medicilor. De ce a trebuit să aştept peste patru ore? Hai, îmi planificasem două ore! Am plecat din Policlinică pe la ora 13.00, aceeaşi aglomeraţie, aceeaşi dezordine. Am văzut că s-a modernizat, însă doar pereţii au fost văruiţi, spaţiile sunt aceleaşi, scaune puţine de odihnă, closetele mici, murdare, fără un cuier, fără încuietori. Nu s-au „modernizat” prea multe în organizare, planificare, seriozitate şi respect faţă de pacient.
Te mai miri că am ajuns iar în scenariul roşu, cu incidenţa de peste trei la mia de locuitori, vom ajunge la 5-7, vom intra în stare de urgenţă, carantinaţi, dacă vom continua să aglomerăm cabinetele medicale, magazinele, bisericile, spaţiile de lucru, vom ignora cele trei reguli elementare de igienă şi distanţare.
Ioana Busuioc