Am sunat la „Deșteptarea” cu speranța că am să mai găsesc un redactor, care să mai aibă răbdarea de a asculta un om în etate, fost cadru didactic pentru mai multe generații de copii. Împreună cu soțul, am fost printre primele familii care ne-am mutat în blocul nr. 3, construit pe Str. Mihai Viteazu. Încă de atunci ne-am preocupat să amenajăm spațiul verde care dă spre Piața Centrală. Soțul meu a adus arbori de diferite soiuri care au găsit un climat prielnic aici. S-au prins și au crescut. Când s-a modernizat Piața, mulți dintre ei au fost sacrificați. În urmă cu 4 ani, în dreptul locului nostru de parcare , soțul a plantat un arbore care prinde rar rădăcini la noi. Nu mai avem mult de trait. Am zis să rămână ceva. Locul de parcare a fost atribuit unei persoane cu dizabilități, o persoană drăguță, amabilă, care lucrează. Pleacă dimineața și se întoarce seara. Între timp, cel puțin până acum, când au crescut amenzile, pe acel loc parcau și alte mașini. A fost montat un indicator cu semnul specific pentru persoanele cu dizabilități, chiar în apropierea copacului aflat în plină dezvoltare. Pe motiv că semnul nu mai era vizibil datorită funzișului, cineva, într-o noapte, a tăiat copacul de la jumătate. Nu erau de la Primărie. Nu era mai simplu să fie mutat semnul, stânga-dreapta, cu un metru, ca să fie vizibil. Ce vină a avut copacul? El era deja acolo. Suntem profund dezamăgiți pentru cât de puțin respect am ajuns să vedem că există, pentru spațiile verzi care ne înfrumusețează și susțin viața.
Eufrosina Tărăboanță