Tupeu de cartier

Ca locuitor al acestui oraș, încerc să înțeleg, ori de câte ori este nevoie, cam tot ceea ce se face prin Bacău, inclusiv lucrările la rețeaua de apă, un subiect sensibil, recunosc. Dar, în niciun chip nu pot să-mi explic gestul, atitudinea sfidătoare și comportamentul disprețuitor al celor care execută lucrări în zona Cornișa, unde, de altfel, locuiesc. Despre ce este vorba? Ei bine, în urmă cu o săptămână-două, au venit niște lucrători de la o firmă de profil care au schimbat un tronson de țevi la magistrala care trece pe aici. Știu că, în acel punct, erau mereu avarii, mai ales în sezonul rece, când începea să se furnizeze căldură în sistemul centralizat. Problema mea este că muncitorii, după ce au tăiat țevile vechi și le-au sudat pe cele noi, au pus izolația din vată minerală etc, au lăsat, cu bună știință, resturile metalice (coturi, bucăți de țevi etc) exact în fața garajului meu, blocându-mi accesul. Și asta deși, pe tot parcursul lucrării, au observat că aveam treabă pe la garaj, deci știau că e al meu. Au pus chiar și niște panouri de șantier în jurul grămezii de fiare, chipurile ca să semnalizeze șoferilor prezența lor acolo. Nu sunt singurul în această situație, au blocat și garajul vecinului, cu o țeavă lungă de vreo trei metri. Eu, cu bun simț, nu i-am deranjat deloc, am zis să-i las să-și facă treaba. Dar, au terminat de trei-patru zile, și ei tot nu și-au luat „jucăriile” de acolo. I-am căutat prin zonă, ca să le cer să-mi deblocheze garajul și i-am găsit pe o altă stradă. Când le-am zis să rezolve problema, un muncitor m-a luat după umeri (ca și cum m-ar fi cunoscut de-o viață) și mi-a zis zeflemitor să plec acasă, că se rezolvă. Nici până la acest moment nu s-a rezolvat problema, garajul meu este în continuare blocat. De două săptămâni!

Constantin Grecea