Am aflat o veste tristă,că un trasnet uriaș,
A distrus un vârf de piatră,un turn,de pe Ocolaș.
Când o forță uriașă,de urgie și duh rău,
A lovit ținuturi sfinte de pe muntele Ceahlău,
(O furtună nemiloasă,cred,o rupere de nori,
Ce-a durat din pragul nopții și-a sfârșit abia în zori…)
Pe la miez de noapte cerul,într-atât se lumina,
Că puteai citi în carte,când tuna și fulgera,
Zmeii,călăreau în noapte,cai de foc înaripați,
Și loveau cu zeci de bice,cu putere pe-ambii frați…
Cic-aveau poruncă mare de ravagii pe pământ,
Să răpună Ocolașul și pe Toaca,lanțul sfânt.
………………………………………………………………………
De milenii,de când Domnul,acești munți a încrețit,
Furtuni grele,mari distrugeri,suflete au chinuit.
………………………………………………………………………
Doborât din locul unde,de milenii a vegheat,
Turnul falnic altădată,în hău a alunecat,
Și-n crunta rostogolire,ce sfârșitu-i contura,
Brazi înalți ,fragede mlade și-alte pietre sfărâma.
S-a oprit tocmai la poale,unde precum un ostaș,
S-a stins ,căutând privirea,fraților de pe-Ocolaș…
Se va transforma, în vreme,în mici pietre ce-or pava
Cărăruia șerpuindă,ca și-n cazul altora…
…………………………………………………………………………….
Dar nici muntele ,nici codrul,nu au plâns pierderea lui,
Că nici muntele ,nici codrul,n-au sufletul omului…
A rămas a fi dovadă,pe-nțelesul tuturor,
Că,pe lume toți și toate,sunt cum timpul…,trecător.
………………………………………………………………………..
Dar,credința și speranța au rămas la locul lor,
În privirea ne-plecată,sfânt-a înălțimilor
Și în inima și minte-a tuturor oamenilor…
Fiindcă,după ce urgia blestemată ,s-a sfârșit,
Făt-Frumos,mărețul Soare,cald și blând a răsărit.
Și Toaca și-Ocolașul,încă n-au îngenuncheat,
Au rămas ,dârzi ca ostașii pregătiti de apărat!
……………………………………………………………………..
Regretabil e , din toate,cele ce s-au întâmplat,
Românașii noștri simpli…,prea puțin,au învățat!
Nicolaie Ionescu-Bacău,25.07.2021