Vin sărbătorile!
Ca niciodată, zilele, lunile parcă aleargă, alunecă prin viață precum firele de nisip printre degete.
Iată-ne în luna decembrie! Gândul nostru este unanim și se concentrează asupra unui cuvânt: Crăciun. Străzile, piețele sunt împodobite cu brazi, stele și steluțe luminoase; magazinele cu toate bunătățurile sunt o validă invitație de a cumpăra și a cheltui; în biserici apar ieslele chiar dacă bisericile sunt aproape goale!
Dar ce de sărbătorim Crăciunul? Cine este sărbătoritul? Este onomastica lui Moș Crăciun sau sărbătorim pe cineva născut în această zi?
Lumea a devenit un mușuroi haotic. Ne întâlnim, dar nu ne salutăm; ne întrebăm ce mai faci, dar de fapt pe nimeni nu interesează acest lucru; facem pe altul să plângă, dar nu suntem dispuși să cerem scuze; ne împiedicăm, dar nu suntem capabili să ne ridicăm…
Eu sunt, tu ești. Gramatica ar putea conjuga verbele doar la prezet căci nu ne interesează viitorul, ziua de mâine. Grav este că nici prezentul nu suntem în stare să-l trăim așa cum Dumnezeu se așteaptă de la noi! Trăiesc acum căci mâine nu se știe! Distrug acum pentru că mâine… dar ce mă interesează ziua de mâine! Edificăm munți de îndoieli, de egoism, de orgolii, de gunoi. Să privim în jur: punțile construite cu o sută de ani în urmă încă sunt în picioare și sunt practicabile în timp ce punțile din ziua de azi, abia inaugurate, se dărâmă! Dar hai să ne întoarcem la punțile legăturilor umane, ale relațiilor sănătoase, al iubirii reciproce, al iertării și al speranței. Acțiunile noastre sunt oglinda punților caraterului nostru. De ce cu un secol în urmă Crăciunul vorbea inimilor noastre în timp ce astăzi găsește uși închise, blocate cu daruri, dar sărăcite în umanitate? Nu spun că trebuie să ne reîntoarcem la sărăcia de acum zeci și ceva de ani, dar un pic de semplicitate ne-ar face bine! Familia de altădată îngenunchiată împrejurul bradului reușea să-și imagineze stelele de pe cer deasupra bradului din odaie; căldura focului din vatră parcă era suflul animalelor din peștera din Bethleem; cântecele, chiar dacă dezacordate păreau cântecele îngerilor veniți să-l adore pe Prunc. Poate că membrii familiei nu-și schimbau daruri între ei, ci priviri blânde, emoții, calde îmbrățișări, și nu se sărbătorea o persoană ci Persoana.
Micuțule prunc Isus ajută-ne să-ți facem loc în inimile noastre, să ne eliberăm sufletul de griji și lucruri inutile, să te primim cu aceeași simplitate cu care ai venit în lume cu aproximativ 2000 de ani în urmă, salvează-ne de indiferența noastră nemărginită!
Crăciun umano-divin tuturor!
Iuliana Baciu