Într-o atmosferă sărbătorească, locuitorii comunei Traian au trăit momente de bucurie participând la manifestările cultural-artistice prilejuite de „Zilei Comunităţii”, organizate de Primăria şi Consiliul Local Traian. La debutul manifestării, în sala de festivităţi a Căminului Cultural s-a derulat un moment interesant şi atractiv, pentru gazde şi oaspeţi: „Întâlnirea cu fii satului”, conform tradiţiei locale. Secvenţa centrală a fost lansarea de carte a dr. Neculai Dumitraşcu, fiu al comunei, care, la cei 90 de ani, sărbătoriţi de curând, şi-a prezentat cărţile publicate în ultimul timp: „Gânduri şi fapte”, „Clipe de răgaz” şi „Cronică de familie”. Cu aceeaşi ocazie a avut loc şi vernisajul unei expoziţii cu lucrări de pictură semnate de acelaşi autor, având tema „Anotimpuri – peisaje”. Au vorbit despre cărţile prezentate Didina Sava – redactor de carte, Viorica Marcu – inginer, Eduard Ştraub – profesor, memorialist şi publicist, Gavril Trofor – preot, Vasile Ioanichi – profesor pensionar, Paula Ciobanu Măriuţ, Sorin Gherghelucă – primar al comunei.
Mulţumind pentru aprecierile formulate la adresa cărţilor sale, dr. Neculai Dumitraşcu a definit cât se poate de limpede menirea medicului în societate: „Necazurile vieţii de la starea de sănătate şubredă, până la neajunsurile şi nemulţumirile care duc la suferinţă, mi-au cerut în întreaga carieră să fiu alături de oameni, pentru ameliorarea, diminuarea şi înlăturarea suferinţelor.”
După acest dialog între generaţii, în partea a doua a zilei, locuitorii satului au participat la o frumoasă serbare câmpenască, organizată pe terenul de sport, în apropierea pădurii. Pe scenă au evoluat formaţii de cântece şi dansuri populare, atât din localitate, cât şi din satele apropiate: Buhoci, Secuieni, Prăjeşti. Atractive au fost şi expoziţiile cu vânzare de produse agricole şi obiecte artizanale tradiţionale.
Prof. Eduard Ştraub